Statele Unite ar putea interzice vânzarea de mașini echipate cu tehnologii chineze

Publicat: 23 09. 2024, 16:08

Statele Unite ar putea interzice vânzarea de mașini ce folosesc tehnologii hardware și software de la furnizori chinezi. A fost invocat riscul securității naționale.

Administrația Biden ar putea interzice vânzarea mașinile ce folosesc software dezvoltat de companii chineze începând cu 2027. De asemenea, mașinile dotate cu hardware chinez ar putea fi interzise din 2030, relatează Carscoops.

Și nu este vorba doar despre mașinile de la producătorii chinezi, deoarece Guvernul Statelor Unite vrea să interzică aceste tehnologii ce provin din China pentru oricare dintre mașinile aflate la vânzare în SUA. Cu toate multe detalii cheie despre plan rămân secrete, sursele susțin că regulamentul ar interzice importul și vânzarea de vehicule din China cu sisteme de comunicare specifice și tehnologii software/hardware pentru sistemul de conducere autonomă. Autoritățile de reglementare sunt îngrijorate pentru modul în care companiile chineze ar putea colecta date despre șoferii din SUA.

Tehnologiile chineze ar putea fi interzise pe toate mașinile comercializate în Statele Unite ale Americii

O potențială interdicție la scară largă este luată în calcul de câteva luni, după ce președintele Joe Biden a ordonat o investigație asupra tehnologiilor auto chineze în februarie. Această investigație a fost declanșată de preocupările legate de securitatea națională.

Interdicția propusă ar putea fi anunțată chiar în decursul acestei săptămâni. Interdicțiile s-ar putea extinde și la alți adversari ai SUA, inclusiv Rusia. În mai, secretarul pentru Comerț, Gina Raimondo, și-a exprimat îngrijorarea cu privire la vehiculele din SUA care utilizează software sau hardware de la companii chineze.

Interdicțiile privind software-ul ar putea fi aplicate pentru anul model 2027, în timp ce interdicția asupra hardware-ului ar putea intra în vigoare în ianuarie 2029 sau pentru anul model 2030. Un grup comercial care reprezintă GM, Toyota, VW și Hyundai, a declarat că producătorii vor avea nevoie de timp pentru a face modificările software și hardware necesare pentru a se conforma oricărei interdicții.

Propunerea va fi pusă în dezbatere publică pe o perioadă de 30 de zile înainte ca reglementările să fie finalizate.