SSC Tuatara – Recordul de viteză este o minciună?

Publicat: 29 12. 2020, 18:40
Actualizat: 10 06. 2021, 14:12

Cea mai rapidă mașină din lume deține un record fals? Americanii s-au lăudat că SSC Tuatara a atins o viteză nemaiatinsă până atunci: 532,93 km/h. Dar recordul este pus acum sub semnul întrebării.

GALERIE FOTO

Pe 10 octombrie 2020, SSC North America a anunțat că modelul său, SSC Tuatara, a atins 532,93 km/h pe un drum închis circulației, din Las Vegas, Nevada.

Dacă informațiile ar fi reale, recordul lui Koenigsegg Agera R ar fi fost spulberat. În 2017, cu pilotul britanic Oliver Webb la volan, modelul suedez a rulat cu o viteză de 458 km/h. Agera a ieșit din producție pentru a-i face loc lui Jesko, dezvăluit în martie 2019, la Salonul Auto de la Geneva.

La 20 de zile de la recordul bifat de Tuatara, fondatorul companiei, Jarod Shelby, a anunțat, într-un vlog postat chiar pe canalul de YouTube al constructorului american, că înregistrarea video a succesului a fost distrusă din greșeală. Iar singura modalitate de a demonstra că recordul este real este ca SSC Tuatara să atingă din nou viteza declarată.

Zis și făcut. Americanii au încercat din nou luna aceasta. Dar mașina nu a putut depăși 406 km/h. Constructorul a dat vina pe probleme de ordin tehnic. Două bujii care s-au defectat în timpul tentativei de record și presiunea scăzută în turbină ar fi fost motivele pentru care hypercar-ul nu a putut să atingă din nou viteza de record.

SSC Tuatara, în cifre

SSC Tuatara are motor V8 twin-turbo de 5,9 litri, care dezvoltă 1774 cai putere. Propulsorul este cuplat la o transmisie automată cu șapte trepte, care expediază resursele către puntea spate.

De 2,7 secunde are nevoie pentru a accelera de la 0 la 100 km/h. Viteza maximă este încă un mister și va rămâne așa până când SSC North America o va demonstra.

Constructorul american a anunțat un preț de pornire de 1,9 milioane de dolari pentru hypercar-ul său omologat pentru drumurile publice.

VIDEO: