Spre cucerirea Antarcticii, cu Toyota Hilux

Autor: Mihăiţă Petrescu 02 apr. 2012 Știri auto

Toyota Hilux împreună cu cei de la Extreme World Races au realizat din nou imposibilul. Cel mai longeviv pick-up de la Toyota a fost modificat de către islandezii de la Arctic Trucks în vederea unei noi expediţii în Antarctica.

Piloţii celor zece Hilux-uri au reuşit, într-unul dintre cele mai dificile medii din lume, să parcurgă mai mult de 9400 km fără a avea vreo problemă tehnică la motor. Maşinile, Hilux dotate cu dublă cabină, echipate cu motorul diesel 3.0 litri D-4D, au necesitat câteva modificări pentru a face faţă condiţiilor extreme din Antarctica

.

Astfel, cele zece pick-uri 4×4, din care două 6×6, au primit câte o macara pentru a ridica echipamentul greu, rezervoare de 280 litri sau chiar 800 litri, în cazul modelelor 6×6. De asemenea suspensile şi trenul de rulare au fost întărite, reductorul optimizat, iar pneurile imense, umflate între 2.0 si 3.0 psi (faţă de 29.0 psi cât ar fi normal pentru stradă). Datoriită acestor anvelope, amprenta la sol a fost de 17 ori mai mare decât în mod normal.

Însă pentru a face faţă temperaturilor de -50oC, maşinile au fost alimentate cu un tip de combustibil folosit de avioane, Jet A-1. Scopul acestei expediţii a fost construirea unui depozit de combustibil şi a unei baze meteo, esenţiale pentru oamenii de ştiinţă şi pentru participanţii competiţiilor de ski.


Urmărește Promotor.ro pe Google News




Comentarii
Inchide