A vrut să se dea în spectacol cu noul său Ford Mustang. Mașina e bună acum de dat la fiare vechi

Autor: ProMotor 21 mai 2020 Știri auto

A vrut să se dea în spectacol cu noul său Ford Mustang și a ajuns în râu. Mașina lui e acum bună de dat la fiare vechi!

GALERIE FOTO

Motor V8 de 5.0 litri, 460 de cai putere, tracțiune spate și un șofer fericit că și-a luat Ford Mustang GT în versiune coupe. Par ingredientele unei rețete dezastruoase.

Doar trei zile trecuseră de când bărbatul plecase acasă cu mașina de la reprezentanță. Acesta a încercat să-și impresioneze prietenii și, după câteva derapaje controlate, a făcut și unul… necontrolat.

Șoferul a ajuns în râu cu mașină cu tot. S-a întâmplat în Cranbook, Canada, la începutul acestei săptămâni. Martorii susțin că cel aflat la volan era tânăr și neexperimentat. Acesta a scăpat nevătămat, dar nu putem spune același lucru despre GT-ul lui nou-nouț. Mustang-ul verde are partea frontală distrusă, iar motorul V8 a făcut baie. Nici pe partea electronică nu stă mai bine. Cel mai probabil, mașina va fi declarată daună totală, deși a parcurs doar câțiva kilometri.

“Dacă voia să-l spele trebuia doar să treacă pe la spălătorie”, glumește unul dintre cei care au văzut imaginile cu Mustang-ul în apă postate pe o rețea de socializare. “Cu siguranță și-a impresionat prietenii cu asta”, se amuză altul.

https://www.facebook.com/dakota.dayman/videos/3000097110085365/

Ford Mustang  GT, o specie aparte

Ford Mustang GT este o specie aparte de muscle car și, cu siguranță, nu cea mai bună alegere pentru un șofer începător.

Motorul V8 dezvoltă 460 de cai putere și un cuplu de 570 Newton metri, expediați către puntea spate. Mașina sport măsoară 4.783 milimetri în lungime, 1.915 milimetri în lățime și 1.382 milimetri în înălțime și cântărește aproximativ 1,7 tone.

Mustang GT Coupe accelerează de la 0 la 100 km/h în 6 secunde și atinge o viteză maximă de 250 km/h.

Posted by Dakota Dayman on Monday, 18 May 2020


Urmărește Promotor.ro pe Google News




Comentarii
Inchide