Sondaj: copiii preferă mămicile la volan în locul tăticilor

Publicat: 29 04. 2010, 11:41

Organizaţia GEM Motoring Assist a realizat un sondaj pe un
eşantion de 1.279 de copii, cu vârste cuprinse între 5 şi 16 ani.
Întrebarea la care aceştia au fost puşi să răspundă a fost una
simplă: pe cine preferă la volan, pe mama sau pe
tata?

Surprinzător sau nu, 60% dintre copii au dat câştig de
cauză mamelor în detrimentul taţilor
. Tăticii sunt
consideraţi prea agresivi, îşi pierd cumpătul mult mai repede în
trafic şi sunt vitezomani. Lucruri care ar trebui să le dea de
gândit multor şoferi, deoarece atunci când ai copilul în
maşină, ar trebui să fii mult mai prudent.

În sprijinul acestei afirmaţii vin alte cifre: circa 80% dintre
copii cred despre tăticii lor că merg prea repede cu maşina, iar
35% dintre copiii intervievaţi au declarat că pur şi simplu li se
face frică atunci când taţii lor se enervează la volan.

De reţinut că unii dintre copii au remarcat şi lucruri ceva mai
grave: tăticii tind să încalce foarte repede regulile de
circulaţie
, să nu acorde prioritate sau să-şi piardă
răbdarea în ambuteiaje, depăşind coloana pe contrasens.

În schimb, mamele sunt, în majoritatea cazurilor,
lăudate pentru conduita în trafi
c: suferă
mult mai puţin de „furia la volan”, nu încalcă regulile de
circulaţie, arată bun simţ faţă de partenerii de trafic şi nici nu
merg cu viteză prea mare.

Aproximativ 70% dintre copii au mai declarat că mamele
lor chiar cântă atunci când conduc
, iar 50% dintre ele
conversează aproape tot timpul drumului cu pasagerii din
maşină.

Şi, ca să încheiem cât mai optimist, un număr foarte mare de
copii au mai remarcat ceva referitor la mamele lor: îşi
aleg maşini foarte drăguţe!


Copilul tău pe cine preferă
la volan: pe mama sau pe tata?