Șoferul căruia i s-a rupt volanul noii sale mașini Tesla a primit un exemplar la schimb. Compania numește acest lucru un act de „bunăvoință”.
Nu cu mult timp în urmă, am putut vedea povestea unui șofer care și-a cumpărat recent o Tesla Model Y. El avea mașina de aproximativ o săptămână și, în timp ce o conducea, a rămas cu volanul în mâna, acesta detașându-se de coloana de direcție. După câteva discuții, Tesla a decis să înlocuiască întreaga mașină. Cu toate acestea, partea interesantă este modul în care s-a desfășurat întreaga poveste, scrie InsideEVs.
Proprietarul mașinii în cauză a avut noul său vehicul electric doar aproximativ o săptămână, înainte ca volanul să se detașeze singur, în timp ce își conducea familia pe autostradă. Din fericire, a reușit să se oprească în siguranță și nimeni nu a fost rănit.
Din păcate, se pare că reprezentații service-ului Tesla aveau să-l facă pe proprietar responsabil pentru problemă, taxându-l inițial cu peste 100 de dolari pentru reparație. El a făcut o postare pe Twitter adresată CEO-ului Tesla, Elon Musk, și a inclus capturi de ecran ale interacțiunilor sale cu reprezentanța Tesla, precum și factura inițială. Centrul de service a inversat în cele din urmă taxele pentru reparație.
După cum spune povestea, în timp ce reprezentanța Tesla a analizat mașina în detaliu, Patel a continuat să se gândească la cine ar trebui să fie responsabil pentru o astfel de problemă și cum ar trebui tratată. Era îngrijorat de nivelul de siguranță al mașinii. El a creat un sondaj în care le-a cerut oamenilor de pe Twitter să aleagă dacă ar trebui să accepte mașina înapoi cu direcția înlocuită sau să se aștepte ca Tesla să îi ofere o mașină nou-nouță. Desigur, utilizatorii de Twitter au votat pentru noua mașină.
Tesla a ajuns să înlocuiască exemplarul de Model Y cu unul nou-nouț. Producătorul de vehicule electrice i-a trimis proprietarului și o scrisoare, explicând că va răscumpăra mașina căreia i-a căzut volanul. Cu toate acestea, Tesla spune că nu a existat niciun defect sau neconformitate și că, de fapt, compania nu este responsabilă, dar face asta din bunăvoință. Nu a existat nicio rechemare aferentă. Mașina urmează să fie livrată proprietarului.
As 83% voted for a new car, my car was bought back by @Tesla and received a loaner Tesla Y till I get a new car.
I am grateful to all of you for continued support and extending it to media coverage, and the Springfield/Princeton Tesla Devean(GM)’s team. pic.twitter.com/91ezcoOCkp
— Tesla, Y did the steering wheel fall off? Prerak (@preneh24) February 7, 2023