Șoferul de TIR care a încercat să evite un control a fost condamnat la 16 ani de închisoare
După aproape trei ani, s-a dat sentința șoferului de TIR care a provocat un accident grav în 2020. Acesta s-a soldat cu două victime – o mamă și fetița ei.
Accidentul s-a petrecut în noaptea dintre 17 și 18 august 2020, când tânăra avocată Diana Gușan era alături de fetița ei în drum spre Capitală, pe autostrada București – Pitești. La volanul mașinii se afla soțul Dianei, care circula regulamentar. În fața lor însă, apare un TIR, care bloca ambele benzi de circulație în încercarea de a întoarce vehiculul. Accidentul nu a putut fi evitat, iar acesta a rezultat în decesul mamei și a fetiței acesteia.
Motivarea șoferului de TIR pentru a întoarce vehiculul a fost că în fața sa se afla un control al ISCTR (Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier). Astfel, acesta a intrat pe contrasens într-o încercare de a evita punctul de control.
Curtea de Apel Pitești a respins cererea inculpatului de schimbare a încadrării juridice, a respins apelurile declarate de inculpat şi părţile civile și a menținut sentința Tribunalului Argeș, transmite clujust.ro. Astfel, se păstrează decizia din octombrie 2022, șoferul de TIR fiind condamnat la 16 ani de închisoare.
Șoferul a circulat 700 de metri pe contrasens cu luminile stinse
Din declarația șoferului de TIR aflăm că acesta, înainte de a pătrunde pe autostradă, la Târgoviște, a alterat tahograful cu ajutorul unui magnet pentru a figura ca fiind în pauză. Conștient de sancțiunea contravențională pentru acest fapt, la observarea echipajului ISCTR acesta a virat pe contrasens, unde a circulat aproximativ 700 de metri cu luminile stinse, pe breteaua de ieșire de pe autostradă spre Cătănele.
Mai apoi, a pătruns iar pe A1, pe contrasens, pe sensul de mers Râmnicu Vâlcea-București. Oprește câteva momente pe banda de urgență, pornește avariile, după care înaintează pe banda de decelerare. Apoi, într-o manevră de întoarcere, virează brusc la stânga și blochează ambele benzi de circulație care duceau spre București. În acest fel, se produce tragicul accident.
Ulterior s-a aflat că polița RCA a autoutilitarei era falsificată. Șoferul de TIR a fost condamnat definitiv la 16 ani de închisoare pentru omor calificat. Imaginile galeriei foto au fost realizate la locul accidentului din 2020.