Soferul beat care nu consumase alcool suferea de o afecţiune rară
După ce a fost surprins în stare de ebrietate la volan, un bărbat a fost diagnosticat cu sindrom de autodistilare (Auto-Brewery Syndrome), o afecţiune care îi face sistemul digestiv să producă alcool, potrivit unui studiu publicat de BMJ Open Gastroenterology.
Cazul bărbatului în vârstă de 46 de ani, din Carolina de Nord, care a negat consumul de alcool în ciuda faptului că măsurătorile realizate de poliţişti au descoperit un nivel de 0.2 alcool în sânge a fost relatat de CNN. Nivelul era dublu, cotei permise, corespunzând consumului a 500 de ml de tărie într-o oră. Sâmbătă, bărbatul a fost diagnosticat cu sindrom de autodistilare (Auto-Brewery Syndrome).
Bărbatul a fost arestat în urma rezultatelor obţinute printr-un test de alcoolemie. Acesta a arătat că nu ia niciun fel de medicamente dar suferă de probleme de memorie, depresie şi schimbări de stare în timpul tratamentelor cu antibiotice. Bărbatul s-a supus unor investigaţii amănunţite care au arătat că alcoolemia sa creştea semnificativ după fiecare masă bogată în carbohidraţi. Potrivit specialiştilor sistemul său digestiv transformă carbohidraţii din alimente în alcool. Acuzaţiile poliţiştilor au fost retrase.
Bărbatul nu a reuşit să rezolve problema reducând carbohidraţii din alimentaţie decât pe moment. După un incident în care ”beţia” s-a soldat cu o rană la cap, acesta a revenit la spital pentru mai multe teste. Doctorii au identificat o formaţiune de natură fungică în sistemul său digestiv iar viaţa sa a revenit la normal după ce a fost supus unui tratament care a durat un an şi jumătate.
Sindromul rămâne un mister, studiul arătând că nu există în acest moment moduri de diagnosticare stabilite pentru această afecţiune şi nici tratamente bine stabilite.
Sursă: Mediafax