Şoferii vor plăti taxă pe autostrada Ploieşti-Braşov. Care este valoarea acesteia
Viitoarea autostradă Ploieşti- Braşov, care va fi construită în parteneriat public-privat (PPP), va avea o taxă de utilizare pentru şoferi de 6,3 euro/100 km. Negocierile pentru construcţia autostrăzii au fost finalizate, urmând ca asocierea dintre o firmă din China şi una din Turcia care care s-a arătat interesată de construcţia autostrăzii să facă o ofertă finală. ulterior, autorităţile române vor decide dacă atribui sau nu contractul estimat la o valoare de 1,36 miliarde de euro.
Durata de proiectare şi execuţie a autostrăzii este stabilită la maximum patru ani, iar durata de întreţinere şi operare de către partenerul privat este de 20 de ani. Parteneriatul presupune că statul va contribui cu 25 la sută din costul investiţiei, iar partenerul privat cu restul de 75 la sută, la care se adaugă costurile de întreţinere şi operare.
Pentru recuperarea banilor investiţi de constructor se va introduce o taxă de autostradă de 6,3 euro pe suta de kilometri. Această sumă este însă insuficientă pentru a acoperi costurile de construcţie şi de operare ale autostrăzii, aşa că statul va trebui să suporte diferenţa.
Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză (CNSP) a ajuns la o înţelegere cu asocierea China Communications Construction Company – Makyol Insaat Sanayi Turizm pentru realizarea în regim de parteneriat public-privat (PPP) a autostrăzii Ploieşti-Braşov. Autostrada Ploieşti-Braşov ar putea fi astfel primul drum de mare viteză care va fi construit în regim de PPP, pentru care şoferii vor plăti taxă.
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că în şedinţa CSAT din luna iulie a aprobat ca proiectul autostrăzii Ploieşti-Braşov să fie declarat obiectiv strategic de interes naţional.
La finele anului trecut, Viorica Dăncilă spunea că termenul realist pentru finalizarea autostrăzii Comarnic- Braşov este anul 2024, dar spera ca şantierul să fie gata mai devreme, în condiţiile în care la începutul lui 2019 urma să fie desemnat constructorul câştigător.