Şoferii tineri sunt cei mai afectaţi de oboseala la volan
Şoferii tineri sunt mai afectaţi de oboseala la volan şi riscă să producă mai multe accidente din acest motiv decât şoferii mai în vârstă, potrivit unui studiu realizat de Asociaţia Americană a Automobilului (AAA) din Statele Unite ale Americii.
Conform studiului AAA, unul din şapte şoferi cu vârste cuprinse între 16 şi 24 de ani a recunoscut că a adormit cel puţin o dată la volan în ultimul an, în timp ce din totalul de şoferi din SUA, unul din zece a recunoscut că a adormit la volan în aceeaşi perioadă.
„Analizele arată că oboseala împiedică şofatul în siguranţă, iar multe dintre simptome îi fac pe şoferi să se comporte în moduri similare persoanelor băute”, a declarat Robert Darbelnet, preşedintele AAA.
Potrivit Administraţiei Naţionale de Siguranţă a Traficului Rutier (NHTSA) din Statele Unite ale Americii, peste 100.000 de accidente sunt cauzate în fiecare an în SUA de şoferi care au adormit la volan, accidente care au drept rezultat 1.550 de decese şi 40.000 de răniţi.
„Oricât de tragice ar fi aceste valori, ele nu spun decât o bucată a poveştii”, spun oficialii NHTSA. „E un lucru bine ştiut că şofatul sub influenţa oboselii este o cauză a accidentelor prea puţin raportată”, au mai spus ei.
Pentru a micşora riscul de a adormi la volan, producătorii auto oferă tehnologii care avertizează şoferul atunci când ar trebui să ia o pauză sau când iese de pe banda lui de circulaţie, însă cea mai bună soluţie de combatere a oboselii la volan este, până la urmă, un somn bun în noaptea dinaintea unui drum lung.