Șofer tras pe dreapta pentru că transporta un Peugeot 206 pe acoperișul unui Ford Focus

Publicat: 13 05. 2021, 18:49
Actualizat: 13 05. 2021, 19:04

Un incident bizar a avut loc pe o șosea din Slovacia. Un echipaj de poliție a tras pe dreapta un Ford Focus. Motivul? Mașina transport ape acoperiș o altă mașină.

GALERIE FOTO

Fost șofer de autobuz supraetajat, ușor confuz și cu tulburări de personalitate. Astfel poate fi descris, mai în glumă, mai în serios, cel care a fost oprit de poliție în apropiere de capitala Slovaciei, Bratislava. Polițiștilor nu le-a venit să creadă când au văzut un Peugeot 206 Cc pe acoperișul unui Ford Focus de primă generație.

Mai mulți participanți la trafic au sunat la poliție după ce au văzut bizarul ansamblu pe șosea. Poliția din Trnava a făcut fotografiile și le-a publicat pe pagina sa oficială de Facebook. Oamenii legii menționează că, în mașina funcțională se aflau cinci persoane. Aceștia i-au suspendat permisul de conducere șoferului și i-au confiscat plăcuțele de înmatriculare.

Mașina ancorată pe acoperiș nu era una întreagă însă. Peugeot-ul decapotabil nu mai avea grilă, geamuri, oglinzi, nici faruri și nici stopuri. Dispăruseră și roțile, și bara față. Vehiculul arăta de parcă ar fi căzut pradă flăcărilor, iar evacuarea se legăna în mers.

Ford Focus și Peugeot 206 Cc. Care este, de fapt, epava?

Potrivit poliției slovace, pasagerii din Ford Focus tocmai cumpăraseră epava. Dar epavă era și mașina funcțională. Ford-ul transportor are oglinzi prinse cu bandă adezivă, iar caroseria a fost serios avariată de rugină.

Intervenția poliției a evitat, probabil, un eveniment care s-ar fi putut încheia tragic. Oamenii legii au chemat două platforme. Una pentru rabla de pe acoperiș și alta pentru cea de pe șosea, care nu mai are drept de circulație.