Un șofer a fost prins de două ori conducând mașina fără a avea permis auto
Un șofer în vârstă de 42 ani, din Galați, a fost prins în timp ce conducea un autoturism pe drumurile publice fără a poseda permis auto. Bărbatul a mai fost surprins de jandarmi conducând fără permis, în urmă cu șase luni.
Potrivit Jandarmeriei Galați, în jurul orei 11:30, echipajul de jandarmerie aflat în patrulare pe raza Secţiei 3 Poliţie a observat un autoturism care a ieşit de pe un drum lăturalnic şi a intrat pe DN2B.
Întrucât zona este cunoscută pentru desele furturi de materiale feroase şi neferoase de pe platforma siderurgică, jandarmii au interceptat şi oprit autovehicolul.
În urma legitimării, oamenii legii au observat că pe numele conducătorului auto nu figurează ca fiind emis un permis de conducere, iar din verificări a rezultat că acesta figurează ca fiind depistat tot de către jandarmi, în urmă cu şase luni, în timp ce conducea un autoturism fără a poseda permis de conducere, scrie news.ro.
Rezultatul indicat de etilotest a fost zero
Bărbatul a precizat jandarmilor că a luat maşina soţiei pentru a se deplasa la un magazin aflat în municipiul Galaţi, iar când a observat maşina Jandarmeriei s-a pierdut cu firea şi a accelerat brusc.
Jandarmii l-au dus la sediul poliţiei unde au solicitat prezenţa unui echipaj de poliţie rutieră pentru a fi testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicat fiind zero.
În cauză au fost întocmite actele de sesizare pentru săvârşirea infracţiunii de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere.” Cercetările sunt continuate de către poliţie.
Ce riscă o persoană care conduce fără permis?
Conducerea fără permis auto este o abatere gravă sancţionată sever de Codul Rutier şi chiar de Codul Penal. Cei care conduc fără permis de conducere, precum şi cei care încredinţează maşină pentru a fi condusă de o persoană care nu are permis de conducere riscă dosar penal şi chiar pedeapsa cu închisoarea.