Poliţia Judeţeană Iaşi a fost obligată de instanţă să achite 800 de lei unui şofer care a fost surprins conducând beat. Acesta a contestat în instanţă procesul verbal de contravenţie, şi a avut câştig de cauză. El a primit sancţiunea după ce a fost prins băut la volan, cu o alcolemie de 0,11 la mie în aerul expirat.
A contestat procesul şi a invocat că poliţistul constatator nu avea dreptul de a-l sancţiona. Poliţia Iaşi a transmis instanţei că agentul Artenie că acesta era „pus la dispoziţie“, din cauza unei cercetări penale, ceea ce însemna că avea dreptul să exercite doar anumite sarcini. Printre acestea nu se numărau şi instituirea unor filtre pentru a verifica dacă şoferii consumaseră sau nu băuturi alcoolice.
Astfel, ieşeanul a scăpat de amendă şi şi-a primit permisul de conducere înapoi după ce a demonstrat, în instanţă, că poliţistul care l-a amendat nu avea, la acel moment, atribuţii rutiere.
Judecătorii ieşeni au arătat că poliţistul putea aplica amenzi doar pentru fapte flagrante, nu şi planificate în prealabil de Poliţie.
Poliţistul era la acel moment trimis în judecată şi condamnat în primă instanţă, al doi ani de închisoare cu suspendare, pentru purtare abuzivă. Alături de un alt coleg, agentul a bătut un bătrân până ce acesta a defecat în sediul Poliţiei. Între timp, condamnarea a rămas definitivă.
Sursă: Adevărul.ro