Un șofer oferă la schimb, pe OLX, un BMW Seria 5 pe o Dacia Spring

Autor: Marius Vișan 29 iun. 2022 Știri auto

Dacia Spring a devenit un adevărat fenomen în România. Este atât de iubită încât unii oameni sunt dispuși să dea la schimb un BMW Seria 5 (mai vechi, ce-i drept) pentru a intra în posesia primei Dacia care se încarcă la priză.

Pe OLX am găsit un astfel de anunț: BMW 520 la schimb cu o mașină hibridă sau electrică, printre care și Dacia Spring. Este vorba de un BMW produs în anul 2011 care a ajuns la un rulaj de 240.000 de km. Proprietarul menționează că distribuția mașinii a fost schimbată la 217.000 km. Sub capotă se află un motor de 2.0 litri, diesel, ce produce 184 CP, și cutie de viteze manuală.

BMW Seria 5 second-hand, la schimb cu o Dacia Spring

Acest autoturism poate fi cumpărat cu suma de 9.990 de euro. Se pare că proprietarul acestui BMW este gata să renunțe la confortul unei limuzine germane în favoarea unei alte mașini, mai ecologice. ”Accept și unele schimburi cu mașină plug-in hibridă sau electrică. Opel Ampera, Chevrolet Volt, Volvo V60 hibrid, Outlander PHEV, Dacia Spring”, scrie în anunțul apărut online. Proprietarul mașinii spune că aceasta a fost foarte bine întreținută, iar reviziile au fost făcute la intervale de maximum 15.000 km.

Intră în GALERIA FOTO

Românii au primit cu entuziasm prima Dacia electrică

La jumătatea lunii aprilie un client din București a devenit posesorul celui de-al 5.000-lea vehicul Dacia Spring vândut pe piața din România.

Încă de la lansarea sa comercială, Dacia Spring s-a impus ca lider detașat al pieței vehiculelor electrice din România, ajungând să dețină aproape un sfert din vânzările acestui segment.

85% din clienții modelului au comandat ambele sisteme de alimentare disponibile opțional. Este vorba de cablul de 10A şi de sistemul de încărcare rapidă la bornă de curent continuu.

La nivel european, la sfârșitul lunii martie 2022 se aflau deja în circulație aproape 40.000 de vehicule Dacia Spring. Cele mai multe dintre acestea fuseseră înmatriculate în Franța (peste 18.000 de unități). Apoi urmează Italia (6.700 de unități) şi Germania (5.100 de unități).

 

 


Urmărește Promotor.ro pe Google News


Sursa foto: OLX


Marius Vișan
Marius Vișan
Marius Vișan a poposit în lumea auto în anul 2015, însă cu jurnalismul online este familiarizat încă din anul 2006 când a început cursurile Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Contactul cu mașinile l-a luat la vârsta de 18 ani, odată cu obținerea permisului auto. Pasiunea ... citește mai mult

Comentarii
Inchide