Un șofer în vârstă a ajuns cu mașina în zona pietonală și a rămas blocat acolo

Publicat: 03 05. 2020, 13:18
Actualizat: 03 05. 2020, 13:22

Un șofer în vârstă a ajuns cu mașina într-o zonă pietonală și nu a mai putut să revină pe carosabil. Bărbatul a spus că s-a rătăcit. Poliția l-a dus direct la închisoare.

GALERIE FOTO

Un șofer în vârstă de 81 de ani a fost reținut după ce a ajuns cu mașina, un Subaru Outback, în zona rezervată pietonilor, pe malul Oceanului Atlantic.

Joseph Low din Palm Harbor, Florida, a parcurs câteva zeci de metri până când mașina lui a rămas blocată între balustrada dinspre țărmul Oceanului Atlantic și cea dinspre carosabil, acolo unde zona pietonală devenea tot mai îngustă.

Șoferul le-a spus polițiștilor că nu a văzut pietonii ferindu-se din calea sa în timp ce conducea. Oamenii legii au observat că acesta părea derutat și că mirosea a băuturi alcoolice. Bărbatul a fost testat pentru consum de alcool, iar rezultatul a fost pozitiv. Joseph Law a fost dus la închisoare și eliberat ulterior pe o cauțiune în valoare de 500 de dolari.

Mașina sa a fost ușor avariată, suferind zgârieturi pe ambele părți. În schimb, anvelopa din partea dreapta față a fost efectiv smulsă de pe jantă.

În imaginile surprinse de un trecător, șoferul se aude spunând că este în regulă. “Habar nu am cum am ajuns aici, dar am crezut că sunt pe banda corectă”, explică acesta.

VIDEO: