Un șofer a fost filmat în timp ce coboară cu mașina pe scări – VIDEO
Un șofer a ajuns în atenția polițiștilor după ce a fost surprins cum coboară cu mașina pe scări. S-a întâmplat în parcul Tăbăcăriei din Constanța.
În imaginile surprinse de trecători se poate observa cum bărbatul insistă să coboare cu mașina pe trepte. La un moment dat chiar iese din autoturism, se uită la mașină, după care își vede liniștit de drum, până reușește să ducă la bun sfârșit ceea ce și-a propus.
Câteva trepte au fost distruse, iar bărbatul care a fost identificat la scurt timp. El va trebui să dea acum socoteală în fața oamenilor legii.
Un șofer a fost filmat în timp ce o ia ”pe scurtătură”
El a coborât cu grijă treptele, pentru a se asigura că nu avariază bara sau scutul mașinii.
”Ăstora le trebuie anulat permisul de conducere”, ”Ar trebui pus să repare tot ceea ce înseamnă ansamblu pietonal”, ”La Constanța, tot ce îi dă unui om prin cap e posibil. Fiecare crede că are voie orice, oricând și oricum”, ”De ce a vrut să iasă cu mașina pe acolo? A blocat de cineva?”, ”Ce nu face omu’ ca să ajungă mai repede la biserică!”, sunt doar dintre comentariile care însoțesc postarea cu filmarea.
VIDEO
Manevra ne aduce aminte de ”Dragon Challenge”
În urmă cu câțiva ani, Land Rover a găsit o nouă metodă pentru promovarea produselor. Range Rover Sport PHEV a înfruntat celebrul Dragon Road din China și a urcat 999 de trepte până la Poarta Raiului (Heaven’s Gate).
Încercarea denumită ”Dragon Challenge” nu a fost lipsită de riscuri, pentru că dacă nu ar fi reușit ascensiunea, cel mai probabil mașina s-ar fi prăvălit pe o distanță de câțiva kilometri buni. Cât timp a urcat 999 de trepte, mașina a fost înclinată la 45 de grade. Durata totală a cursei a fost de 22 de minute și 41 de secunde.