Incident ireal în Republica Moldova. Un șofer încătușat a reușit să fure mașina polițiștilor. Inspectoratul General al Poliției a confirmat incidentul.
Pe 6 decembrie, în jurul orei 22:30, poliția din Strășeni a fost primit un apel referitor la un conducător auto, aflat la volanul unui autoturism marca Volkswagen, aflat în stare de ebrietate. Acesta a fost oprit de alți participanți la trafic, pe raza satului Rădeni. Aceștia nu i-au permis să-și continue drumul. Un echipaj al Inpsectoratului de Poliție Strășeni a ajuns rapid acolo.
Oamenii legii au găsit la bordul mașinii oprite pe acostament doi bărbați, aflați într-o stare vizibilă de ebrietate. Șoferul a refuzat să prezinte documentele solicitate de polițiști. Mai mult, bărbatul a devenit recalcitrant. Pentru a pune capăt show-ului pus în scenă de șoferul băut, polițiștii l-au încătușat, l-au urcat pe bancheta din spate a autospecialei de poliție, o Dacia Duster, și au blocat ușile.
Între timp, polițiștii au continuat să chestioneze martorii, pentru a afla mai multe informații. Aceștia nu și-au dat seama când șoferul a trecut de pe banchetă la volan. Bărbatul a profitat de neatenția oamenilor legii și a plecat cu Duster-ul lor în direcția orașului Chișinău.
Autospeciala a fost depistată într-o localitate din apropiere, abandonată pe marginea drumului. Șoferul, care încă avea cătușele la mâini, a fost găsit într-un tufiș și a fost escortat la sediul Inspectoratului de Poliție Strășeni. De această dată, nu a mai fost lăsat singur în mașină.
Ofițerul de presă IGP a prezentat pentru Autoblog.md cum s-a întâmplat totul. Șoferul este un bărbat în vârstă de 35 de ani din comuna Ciorescu, municipiul Chișinău. Acesta are în palmares mai multe infracțiuni. Pe numele său s-a deschis un dosar penal. Bărbatul a fost reținut pentru 72 de ore. Acesta a fost eliberat și va fi cercetat în libertate.