Alejandro Mesonero-Romanos, șeful designului Dacia și omul care a supervizat designul Dacia Bigster, a părăsit compania la mai puțin de un an de la numirea sa. Nicio explicație nu a fost oferită pentru plecarea sa.
Pentru prima oară în istoria sa, Dacia a avut un designer de top, iar acesta a supervizat apreciatul design al lui Bigster. Viitorul SUV compact al Dacia a fost extrem de apreciat, chiar dacă a fost desenat contra cronometru pentru a putea fi prezentat în cadrul conferinței Renaulution a noului șef Renault, Luca de Meo.
Alejandro Mesonero-Romanos este designerul care ar fi trebuit să conducă modelele Dacia într-o nouă eră de design, fiind prezentat la începutul săptămânii ca făcând parte din Consiliul de administrație al noii divizii Dacia-Lada, în calitate de director de design. Câteva zile mai târziu, Grupul Renault anunța că atribuțiile lui Alejandro Mesonero-Romanos au fost preluate temporar de șeful de design al diviziei Global Access, David Durand.
Surse neoficiale din industria auto anunță că Alejandro Mesonero-Romanos a fost sedus de perspectivele oferite în Grupul Stellantis, acolo unde ar fi responsabil de designul mărcii Alfa Romeo. Potrivit l’Argus, unul dintre motivele plecării de la Dacia ar fi tocmai perspectivele modeste oferite de brandul românesc. Cu un număr redus de modele și cicluri lungi de fabricație, Dacia nu i-ar fi oferit lui Alejandro Mesonero-Romanos ocazii suficiente de a ieși în evidență.
Spaniolul a venit în grupul Renault în iulie 2020 de la SEAT, unde a fost director de design. Din această funcție și-a pus amprenta asupra gamei de SUV-uri Ateca, Arona și Tarraco, precum și ultimele generații ale lui Leon și Ibiza. Toate acesta modele au fost extrem de apreciate, iar Alejandro Mesonero-Romanos a primit în 2018 premiul Eurostars Award in Design pentru rolul său în renașterea mărcii spaniole.
sursa: Autobild.es