Snowman – Un Volkswagen Touareg low-cost de la Skoda?
Skoda poate fi considerată pe deplin o poveste de succes, atât în cadrul grupului industiral VAG, cât şi în raport cu industria auto monidală. Totuşi, direcţiile în care marca est-europeană pare să se extindă sunt foarte promiţătoare, iar aici avantajul vine tot dinspre concernul-mamă, care oferă necondiţionat platformele tehnice optime.
Se pare că firma din Mlada Boleslav îşi pregăteşte ofensiva în segmentul SUV-urilor de mari dimensiuni. Cel mai probabil, platforma folosită de cehi va fi aceea preluată de la Volkswagen Touareg. Totuşi, nu ar fi exclusă nici varianta alungirii platformei compacte MQB de care vor beneficia viitoarele Volkswagen Golf şi Passat, dar şi noile generaţii de Seat Leon sau Audi A3.
SUV-ul celor de la Skoda ar urma să poarte, astfel, numele Snowman, care păstrează denumirea maşinilor cehe 4X4 în sfera personajelor mitice din ţările nordice. Chiar şi aşa, este foarte posibil ca denumirea finală să fie Grand Yeti, în cazul adoptării celei de-a doua platforme tehnice.
La capitolul declinări, marele atu pe care SUV-ul îl va avea pe piaţa auto va fi dat de posibilitatea ca viitorul model să fie oferit atât în versiune standard, cât şi cu ampatament mărit, dar iată şi un amănunt picant: se pare că Skoda pregăteşte un suv-coupe cu patru uşi, inspirat de BMW X6, al cărui argumet suprem ce va consta în preţul foarte tentant să fie imbatabil.