Skoda Motorsport readuce la viață legendarul model 1100 OHC Coupe

Publicat: 08 02. 2022, 16:42
Actualizat: 08 02. 2022, 17:42

Cu ocazia împlinirii a 120 de ani de existență, divizia Motorsport a celor de la Skoda a readus la viață legendarul model 1100 OHC Coupe. Reinterpretarea modernă a acestui model va fi expusă la muzeul Skoda.

Mașina a putut fi fost reconstruită cu ajutorul pieselor de la singurele exemplare pe care cehii le-au produs la sfârșitul anilor ’50. Cele două mașini au participat la diferite curse între 1960 și 1962. Ulterior, au fost distruse parțial în accidente rutiere suferite de noii lor proprietari.

Skoda a reconstruit modelul pe baza schițelor originale

INTRĂ ÎN GALERIA FOTO

Skoda 1100 OHC Coupe a rămas în istorie ca fiind modelul căruia i s-a refuzat participarea la cursa de anduranță de la Le Mans. Se întâmpla spre finalul anilor ’50 când, iar motivul l-a reprezentat Războiul Rece.

După doi ani de participări în cursele de circuit, regulile categoriei de 1.100 cmc s-au schimbat. Cei de la Skoda au fost nevoiți să vândă cele două mașini unor clienți privați. Ambele au fost în cele din urmă distruse în accidente rutiere suferite de noii proprietari.

Cu toate acestea, majoritatea pieselor au ajuns înapoi la Skoda. Până în 2015, producătorul de la Mlada Boleslav avea, practic, un șasiu reconstruit, pe care l-a expus în muzeul mărcii.

Pentru a marca împlinirea a 120 de ani de existență a diviziei Motorsport, Skoda a decis să reconstruiască șasiul 1100 OHC Coupe. Procesul de reconstrucție a început în 2015 și a durat mai bine de șase ani.

Caroseria este în totalitate din aluminiu și a fost realizată manual, pornind de la schițele originale. Noua Skoda 1100 OHC Coupe păstrează șasiul ușor al modelului original și inovatoarea la acea vreme suspensie trapezoidală cu dublu braț. Cehii au recondiționat și motorul cu 4 cilindri de 1,1 litri și 92 CP, care ajuta coupe-ul să atingă o viteză de top de 200 km/h.

Versiunea 2022 a modelului Skoda 1100 OHC Coupe va fi expus la muzeul producătorului ceh, alături de decapotabila 1100 OHC.

Sursa: Carscoops