Skoda își extinde gama de mașini electrice cu SUV-ul Elroq. Va fi capabil să parcurgă peste 560 km cu o singură încărcare – GALERIE FOTO
Skoda Elroq va fi următorul model electric ce își va face loc în gama Skoda. Elroq va fi primul SUV compact complet electric al producătorului ceh.
Skoda a publicat primele imagini oficiale cu noul SUV electric Elroq, viitorul său model ce va concura în segmentul SUV-urilor electric compacte. De asemenea, va fi și primul model al producătorului ceh ce va adopta filosofia de design Modern Solid, chiar dacă, cel puțin deocamdată, nu putem vedea prea multe, dat fiind camuflajul gros.
Chiar și așa, putem distinge câteva elemente de design care ne dau imediat de înțeles că avem de-a face cu un model Skoda. Printre ele se numără grila inferioară destul de mică, iar logo-ul Skoda a fost înlocuit de text, fiind montat pe capotă. De asemenea, putem observa cum farurile și luminile de zi au fost împărțite, așa cum am văzut și pe Kamiq, spre exemplu.
Din lateral putem vedea că Skoda a maximizat spațiul interior al mașinii, un lucru evident grație consolelor scurte și a ampatamentului alungit. De asemenea, Skoda spune că a echipat Elroq cu jante optimizate aerodinamic, care contribuie la coeficientul aerodinamic de 0.26.
Skoda Elroq va folosi aceeași platformă MEB de la Volkswagen
La fel ca multe alte modele electrice ale grupului Volkswagen, viitoarea Skoda Elroq va folosi platforma MEB. Vor exista mai multe opțiuni de motorizare și capacități ale baterie, iar Skoda anunță că va vinde mașina în nu mai puțin de patru variante: 50, 60, 85 și 85x.
Configurația de bază va folosi o baterie de 55 kWh și un singur motor electric de 170 CP, montat pe puntea spate. Versiunea 60 va primi o baterie mai mare, de 63 kWh, dar și un motor mai puternic, care produce 204 CP.
Atât versiunea 85, cât și 85x, vor folosi un acumulator de 82 kWh. Elroq 85 va beneficia doar de un singur motor, montat pe puntea spate, care produce 286 CP, în timp ce 85x va folosi două motoare electrice, ceea ce îi va conferi tracțiune integrală și o putere totală de 299 CP. Producătorul ceh promite autonomii maxime de peste 560 km pentru ambele versiuni.
Toate variantele lui Elroq vor suporta încărcare rapidă, însă doar cele două versiuni de top se vor putea încărca cu până la 175 kW de la o stație de încărcare DC. Astfel, Skoda spune că repriza de încărcare 10-80% va dura mai puțin de 28 de minute pentru bateria de 82 kWh. În plus, toate versiunile vor beneficia de încărcare AC la 11 kW.