Skoda își încurajează angajații să se lase de fumat. Ce măsuri a luat compania?
Toate uzinele și sediile care aparțin companiei Skoda vor fi în curând zone unde nu se fumează. Brandul ceh sprijină astfel angajații care doresc să renunțe la fumat. Prin urmare aceasta subliniază rolul său de angajator responsabil și de companie conștientă de sănătatea angajaților.
”Prioritatea noastră principală este să protejăm sănătatea angajaților noștri cât de mult putem. Măsurile anti-COVID-19 existente au oferit o bază excelentă pe care să ne construim acum strategia, iar următorul pas este să devenim o companie antifumat” a declarat CEO-ul Skoda, Thomas Schafer.
În acest fel, compania Skoda va motiva angajații să adopte stiluri de viață mai sănătoase
Skoda a luat decizia de a construi un mediu de lucru care nu încurajează fumatul în cooperare cu sindicatul KOVO. Compania se poziționează astfel ca un angajator responsabil și conștient de sănătatea angajaților.
Primele măsuri pentru implementarea acestui plan au fost deja luate. De exemplu, fumatul nu mai este permis la fabricile indiene ale mărcii din Pune și Aurangabad.
Compania sprijină de mult timp angajații care decid să renunțe la fumat, oferind diverse servicii în cadrul programului său numit „Lungs Matter”, care s-ar putea traduce ”sănătatea plămânilor este importantă”. Aceste servicii includ terapii de substituție a nicotinei și consiliere de specialitate. Skoda acoperă costurile unor astfel de inițiative prin intermediul asigurătorilor de sănătate.
Fiind unul dintre cei mai mari angajatori din Republica Cehă, producătorul de automobile susține tranziția generală către o societate fără fumat, acordând în același timp prioritatea maximă protejării sănătății angajaților săi.
Fumatul este deja interzis în multe locuri publice, cum ar fi restaurante, stații de autobuz, precum și centre sportive, culturale și de divertisment.