Skoda ar putea renunța la Fabia, Scala și Kamiq dacă se adoptă standardul Euro 7

Publicat: 20 03. 2023, 09:55

Adoptarea noilor norme de poluare Euro 7 în varianta propusă inițial ar conduce spre mari probleme pentru Skoda: reprezentanții constructorului ceh susțin că vor fi nevoiți să oprească producția unor modele populare din gamă și peste 3000 de angajați își vor pierde locurile de muncă.

Producătorii auto din Europa trec prin momente grele: au loc dezbateri privind interzicerea vânzării de mașini noi cu motoare termice din 2035 și noul standard de emisii Euro 7 deja a provocat nemulțumiri majore în rândul țărilor unde au fabrici marii producători din domeniu. Noul standard Euro 7 limitează drastic nivelul emisiilor și o parte dintre constructori susțin că va genera foarte multe costuri suplimentare și în unele cazuri se vor închide mai multe uzine.

Skoda analizează renunțarea la modelele Fabia, Scala și Kamiq

Skoda ar trebui să închidă o fabrică și să renunțe la producția unor modele dacă normele de emisii Euro 7 propuse de Uniunea Europenă vor fi implementate în forma actuală, a declarat directorul responsabil de vânzări și marketing din cadrul Skoda, Martin Jahn, citat de europe.autonews.com.

„Dacă (Euro 7) este adoptat în această formă, ar însemna ca Skoda Auto să închidă o fabrică, pentru că am înceta să mai producem modelele mai mici – Fabia, Scala și Kamiq – iar acest lucru înseamnă că 3.000 de locuri de muncă ar fi în pericol”, a declarat duminică Martin Jahn, șeful de vânzări și marketing Skoda, într-o dezbatere televizată. Producătorul auto ceh construiește cele trei modele la uzina sa din Mlada Boleslav și Martin Jahn a mai spus că peste 10.000 de locuri de muncă ar fi în pericol în Republica Cehă inclusiv la furnizorii Skoda.

România și alte 7 țări din UE cer modificarea limitelor pentru Euro 7

Miniștrii transporturilor din Republica Cehă, Germania, Italia, Polonia, Portugalia, România, Ungaria și Slovacia s-au întâlnit săptămâna trecută pentru a discuta potențialele modificări ale limitelor de emisii ale vehiculelor propuse de UE. Scopul acestei întâlniri este de a face standardul Euro 7 planificat al UE „acceptabil pentru industria auto din UE și pentru clienții săi”, a declarat ministrul ceh Martin Kupka pe Twitter, înainte de evenimentul care a avut loc Strasbourg. Și Legea CO2, principalul instrument al UE pentru a accelera trecerea Europei la vehiculele electrice, a fost suspendată la începutul acestei luni, după opoziția de ultim moment din partea Germaniei. Acest lucru i-a surprins pe factorii de decizie din Bruxelles și din alte state membre, deoarece țările UE și Parlamentul European au convenit deja anul trecut asupra unui acord asupra legii.