Compania națională de drumuri a prezentat o simulare video 3D a traseului viitoarei autostrăzi Sibiu – Pitești, pentru lotul 5 Curtea de Argeș – Pitești. Lucrările sunt executate aici de antreprenorul Astaldi.
Lotul 5 al autostrăzii Sibiu Pitești măsoară 30 de kilometri și cuprinde 13 poduri, trei pasaje și un viaduct. În proiect mai sunt prevăzute trei noduri rutiere, la Curtea de Argeș, Băiculești și Bascov, două spații de servicii, câte unul pe fiecare sens și două parcări de scurtă durată, de-o parte și de alta a drumului. De asemenea, vor fi două centre de coordonare și întreținere, la Bascov și la Curtea de Argeș.
Contractul pentru proiectarea şi execuţia lotului 5 Piteşti- Curtea de Argeş a fost semnat în mai 2020 cu Astaldi pentru 1,7 miliarde lei. Antreprenorul italian este, de altfel, autorul simulării 3D publicate de CNAIR pe pagina sa de Facebook. Durata de realizare a acestui contract este de 60 luni, dintre care 12 luni perioada de proiectare și 48 de luni pentru execuția lucrărilor. Traseul acestei secțiuni de autostradă începe în zona localității Curtea de Argeș și continuă paralel cu râul Argeș până la actuala centură a Municipiului Pitești.
Singurul tronson în execuţie între Sibiu şi Piteşti este Lotul 1 Sibiu – Boiţa, care are o lungime de 13 km. Compania austriacă Porr a realizat deja 40% din lucrări, prin urmare la finalul anului viitor această porțiune din autostradă va fi gata.
Lotul 2 dintre Boița și Cornetu este cel mai întârziat lot al autostrăzii Sibiu Pitești. Procedura de licitație cu pre-calificare a fost lansată abia în luna decembrie 2020. Autostrada are 31 km de-a lungul defileului Oltului, cu un cost estimat la 4,6 miliarde de lei.
Adevărata utilitate a trecerii montane va veni însă abia odată cu finalizarea lotului 3, cel mai lung, scump și dificil din toată autostrada A1. Acesta realizează trecerea între Valea Oltului și Valea Topolog, și are 37 de kilometri. Valoarea estimată pentru acest lot e de 5 miliarde de lei.
CNAIR a anunțat recent câștigătorul execuției lotului 4 al autostrăzii Sibiu Pitești, mai precis sectorul de 10 kilometri cuprins între Tigveni și Curtea de Argeș. Contractul de 2 miliarde de lei a fost obținut de firma austriacă Porr. Costul ridicat se datorează tunelului de 1,3 km ce realizează trecerea de pe Valea râului Topolog pe Valea Argeșului. Nodul rutier Tigveni din capăt e inclus de asemenea în acest lot, astfel că traficul poate fi descărcat în DN73C.