Simply Clever: Skoda Fabia introduce noi soluții de organizare a interiorului
Noua Skoda Fabia introduce noi soluții Simply Clever de organizare a interiorului. A patra generație a modelului poate fi echipată cu un număr de 43 de dotări și funcții Simply Clever. Cinci dintre acestea sunt premiere absolute în gama Skoda.
Modelele Skoda s-au remarcat în piață prin spiritul practic și versatilitatea pronunțată, iar noua Skoda Fabia nu face excepție. Cehii au dotat-o cu numeroase funcții „Simply Clever”, multe dintre acestea în echiparea standard. Cinci dintre aceste dotări sunt absolut noi în gama ŠKODA, iar opt astfel de noi soluții sunt premiere pentru FABIA, dar sunt oferite deja de alte modele ale mărcii. Noile dotări precum suportul detașabil pentru pahare dintre scaunele din față completează gama de dotări clasice, precum racleta pentru gheață cu dispozitiv pentru măsurarea adâncimii profilului anvelopelor păstrată în clapeta de la rezervorul de combustibil, suportul pentru bilete de parcare la montantul A și umbrela din portiera șoferului.
Skoda Fabia introduce noi soluții Simply Clever de organizare a interiorului
Skoda oferă cinci soluții Simply Clever în premieră pentru Fabia, așa cum este compartimentul flexibil de depozitare pentru portbagaj, oferit opțional. Fiind atașat de panoul lateral, acesta are un design special, pliabil, pentru economisirea spațiului și poate fi extras când este nevoie să fie folosit. Suportul pentru pahare dintre scaunele din față sporește flexibilitatea la interior. Noul clip pentru fixarea cardului bancar sau a tichetului de parcare și suportul cu elastic pentru instrumentele de scris din compartimentul de depozitare din consola centrală ajută la păstrarea ordinii la interior.
Pasagerii din spate pot păstra obiectele mai mici în siguranță în cutia din tunelul central, ce este disponibilă, de asemenea, ca dotare opțională. Cutia se potrivește perfect între consola centrală și banchetă, unde se va fixa automat. Pe lista ideilor Simply Clever se află și parasolarul oferit ca accesoriu pentru plafonul panoramic opțional. Când nu este folosit, acesta poate fi pliat forte simplu, în câțiva pași, la o treime din mărimea sa și poate fi depozitat sub sistemul de acoperire a portbagajului.
Opt soluții Simply Clever împrumutate de la frații mai mari
În plus, opt dotări de la modelele superioare ale gamei au fost introduse și pe noua Fabia. Printre acestea se numără și sacul multifuncțional ce poate fi agățat sub capacul portbagajului. Acesta asigură spațiul optim pentru păstrarea jachetelor și paltoanelor și poate suporta o sarcină de până la 3,5 kilograme. Buzunarele ușor accesibile pentru smartphone-uri de pe spătarelor din față sunt deja cunoscute de la Octavia și Enyaq iV, iar compartimentele pentru carduri și monede din torpedo vor contribui la rândul lor la păstrarea ordinii. Spătarul scaunului pasagerului din față poate fi rabatat pentru a permite transportul obiectelor mai lungi.
Portul USB-C din oglinda retrovizoare interioară este disponibil pentru prima dată pentru Fabia ca dotare opțională pentru linia de echipare Style. Acest conector poate fi utilizat de pildă pentru alimentarea unei camere de bord, astfel încât firul de alimentare să nu intre în câmpul vizual al șoferului. Luminile pentru citit din spate pot fi acționate de pe locurile din față, ceea ce este ideal pentru cei care călătoresc cu copii care sunt prea mici pentru a aprinde/stinge ei luminile. Smartphone-urile pot fi încărcate inductiv, cu dispozitivul opțional Phone Box. Opțional este oferită și protecția pentru pragul portbagajului, ce poate fi extinsă când este deschis hayonul. Aceasta previne zgârierea vopselei, iar reflectoarele sale sporesc siguranța când încărcați bagajele în portbagaj.