Simona şi Becali au făcut pariul aseara, în timpul unei mese rotunde
Simona Halep şi Gigi Becali au făcut un pariu ca între machedoni, la o porţie de MBS (mămăliguţă cu brânză şi cu smântână) pe faleza din Costineşti. Simona a spus că el se va transforma în omul care era înainte să-l cunoască oricine, va ceda în lupta cu suporterii adevăraţi care susţin CSA şi va vinde totul omului de afaceri lituanian Giedrius Arlauskis. Afacerea va fi intermediată de către Giani Kiriţă şi numai participarea lui la Exatlon pune în aşteptare tranzacţia. De partea cealaltă, Gigi Becali spune că nu va ceda şi că transformă FCSB într-un centru spa de recuperare pentru câini şi bătrâni, cu mall şi cu esplanadă la parter, construit pe muntele Sinai. Surse din anturajul Simonei Halep ne-au povestit că imediat după pariu, Simona a fost observată la un dealer Dacia auto-rulate mâncând un covrig cu mac în timp ce discuta despre culoarea maşinii în eventualitatea pierderii acestui pariu. Gigi Becali a gonit deja 10 turme de oi de pe nişte câmpuri din Dorohoi ca să construiască în avans 10 terenuri de tenis cu fileuri din lână merinos, dacă pierde pariul. Simona a discutat cu mecanicii ei apropiaţi şi puterea Daciei papuc şi pentru că e prea mare, va încerca să transplanteze un motor de scuter până în 50 cmc pentru că ea oricum nu are carnet şi Mercedes-urile cu care apare în poze sunt conduse, pare-se, de către fratele ei secret, Fuego. Aşa cum am spus, cheia e la Giani Kiriţă, care trebuie să se întoarcă de la concursul filmat acum 3 ani în Buftea.
Această ştire este o glumă de 1 aprilie şi nu trebuie tratată cu răutate.