SIAB 2007 – contradicţii

–––––––––––––––––––––––

Dintre conceptele acestui salon s-au remarcat cele două SUV-uri Ford Iosis X şi Volvo XC60. Păcat că nu am avut ocazia să facem un comparativ – rămâne pentru altă dată, cu modelele de serie care vor apărea pe baza lor.

Ura! Maşini de vis accesibile şi relativ ieftine – bineînţeles, la o scară mult redusă. Două standuri au atras atenţia multor vizitatori şi pe mulţi i-au convins să cumpere câte ceva: cei de la Bburago şi partenerii noştri de la Autoart.

Limuzinele de lux nu aveau cum să lipsească. Lexus LS600h beneficiază de propulsie hibridă şi se laudă cu un consum mediu de numai 9,3 litri la 100 km şi emisii de 219 g CO2 pe kilometru. Şi ce dacă? Brabus face din Mercedes S-Class un monstru, mergând cu upgrade-ul puterii până la 715 CP şi 1.100 Nm. Contradicţie serioasă între cele două!

Conspiraţie SIAB? Standurile Mercedes-Benz şi BMW s-au aflat faţă în faţă, provocator. Mai mult decât atât, dacă Automobile Bavaria a apelat la unele dintre cele mai tari hostesse ale Salonului, cei de la Mercedes-Benz s-au bazat pe serviciile unor… hostesi. Oare băieţii de la Mercedes au fraternizat cu fetele de la BMW? Noi suntem siguri că da.

A fost cineva interesat de scule la Salonul ăsta sau toată lumea s-a îngrămădit să vadă cele mai noi "scule" multimedia? Totuşi, parcă e mai simplu de utilizat o cheie franceză…

Simulatoare – ce tare! Circuit vs. WRC, ce preferaţi? Păi despre Chevrolet nu prea ştie nimeni că participă (cu succes chiar) în cursele de circuit, pe când toată lumea ştie că Subaru e un nume în cursele din WRC, pline de adrenalină şi spectacol.

Cum funcţionează? Complicat! Şi totuşi, machetele de la Toyota şi Renault fac să pară totul atât de simplu… Schema propulsiei hibride pe o Toyota Prius vs. noul sistem de direcţie integrală de pe Laguna III.

Vrei să fii tare? Atunci fă-ţi o discotecă pe patru roţi şi vei ieşi în evidenţă oriunde şi oricând. Fie că burduşeşti un Opel Astra cu diverse sisteme multimedia, de îl faci de nerecunoscut (şi imposibil de condus…), fie că te joci cu VW Beetle, transformat într-un hot-rod multimedia.

Uite, maşinuţa asta e flancată de două fete (chiar gemene!), pe când la bolidul negru nu e nici o tipă. Deci… ai mai mult succes cu maşinile mici şi ieftine sau cum?

Un bolid de Formula 1 la SIAB, aşa da! Şi nu orice monopost, ci al echipei Renault, care are deja două titluri mondiale. Dacă tot vorbim de Renault, de ce să nu aducem în discuţie Dacia, cu premiera mondială Logan Pick-Up?! O comparaţie cu totul şi cu totul extremă!

Foarte multe propuneri pentru petrecerea timpului liber la munte. ATV-urile sunt din ce în ce mai sofisticate şi mai potente. Dar de ce să te rezumi la patru roţi când poţi să le înlocuieşti cu şenile? Poate doar costurl exorbitant să te oprească…

Că tot vorbeam de petrecerea timpului liber, dacă ai bani. Poţi renunţa de tot la roţi, dar atunci trebuie să mergi pe apă. Sau poţi fi total atipic, şi faţă de şoferi, şi faţă de motociclişti – media între patru şi două roţi se numeşte triker. Unde mai pui că acest vehicul poate să tracteze un scuter de apă în drumul spre mare…

Scandal la SIAB! De fapt, e un scandal mai vechi, deoarece firma-chinezească-pe-care-nu-vrem-să-o-numim-aici a venit la SIAB (ca şi la Frankfurt, de altfel) cu o copie jenantă a lui BMW X5. Este adevărat, seamănă mai mult cu vechiul X5 decât cu noul…

SIAB 2007 s-a ţinut într-un cort gigantic faţă de ce comparăm aici: cortul gonflabil al echipei de intervenţie KIA vs. cortul de camping pe care îl poţi folosi la orice (chiar şi pe post de garaj pentru ATV?!).

David vs. Goliat – sau invers, dacă ne luăm după ordinea în care sunt pozele. Dintre conceptele acestui salon, cel mai mare a fost afară, în zona utilitarelor: Iveco Truckster. Dar parcă tot mai "îmbufnat" pare brotacul celor de la Toyota, Urban Cruiser, de zece ori mai mic…

Fetele au fost peste tot. Unele întinse pe ATV-uri, altele tolănite pe maşini. Cum ar veni, cam aceeaşi poziţie, dar suportul diferă…

Harley Davidson este regele motocicletelor chopper, iar acest model clasic este o adevărată bijuterie. Şi totuşi, la SIAB 2007 am găsit un rival ciudat: această bicicletă în stil chopper, cu mult mai puţini fani, dar la fel de interesantă.