Şi noi care credeam că în Braşov sunt toţi românii civilizaţi

Publicat: 14 11. 2017, 13:53

Ne-am obişnuit şi ne e uşor să aruncăm pisica în curtea vecinului. El e de vină, el face. Sau pe autorităţi. Din cauza lor nu evoluăm, e murdar, nu se fac lucruri care să ne califice printre ţările civilizate din Europa. Avem însă atât de multe exemple zilnice care ne arată că NU autorităţile sunt vinovate pentru tot. In extenso ar putea fi vinovate pentru o educaţie care nu ne e predată în insituţiile de învăţământ şi de creştere, de mici. Sau pentru o lipsă de speranţă în nişte politicieni care în atât de mult timp au făcut atât de puţine spre zero lucruri.

Nu, nu e adevărat. Să strângi rahatul câinelui, să-ţi arunci pet-ul după ce ai consumat berea şi să nu-ţi arunci mizeriile la colţul străzii ca ultimul ghiolban, nu ţin de autorităţi. Ţin de un bun-simţ elementar care ar trebui să existe în carcaterul fiecărui român. Nu ai nevoie de facultăţi ca să înşelegi că nu e ok să faci mizerie în urma ta în locuri publice. Nu-ţi trebuie studii şi investiţii ca să mă respecţi şi ca să te respect. E la fel de simplu ca atunci când faci pipi la closet şi nu în mijlocul camerei. Numai demenţa te mai scuză în astfel de cazuri.

Am dat peste o înregistrare din Braşov, în zona 1, după cum scrie cel care a postat pe Facebook filmuleţul (Damian Rareş). Nişte indivizi cu o fată complice care închide rapid uşile, aruncă în mijlocul zilei gunoaie pe stradă dintr-o dubă Mercedes Sprinter. Strada este plină de maşini şi cei care au făcut mizeria acolo nu au nici cea mai mică jenă. Deşi cel care a filmat începe să claxoneze, nimeni nu sare în ajutorul lui să-l susţină cu mai multe claxoane ca să-i facă de ruşine pe cei din dubă. La sfârşit, când maşina din care s-a filmat trece pe lângă locul faptei se vede stiva de gunoaie aruncate.   

Acestea fiind spuse, nu ne mai rămâne decât să share-uim această întâmplare sperând că va ajunge la cei care au făcut asta. Din păcate, avem impresia că o să-i doară fix în

IATĂ AICI ÎNREGISTRAREA CU MĂGARII INDOLENŢI

Autor Alexandru Banu