Sfaturile unui instructor auto pentru evitarea accidentelor rutiere
Teribilismul şi imprudenţa la volan sunt principala cauză a celor mai multe accidente rutiere. Unii şoferi tratează cu superificialitate regulile elementare de conduită în trafic, iar vorbitul la telefon fără handsfree, nesemnalizarea schimbărilor de benzi sau nepurtarea centurii de siguranţă sunt doar câteva exemple pe care aceştia consideră că sunt obligaţii ce se aplică doar începătorilor, ca să nu le spunem fraieri.
În acest context site-ul Adevărul.ro a făcut împreună cu instructorul auto Nicolai Morteci un ghid al celor mai frecvente greşeli care sunt făcute în trafic, erori care uneori sunt soldate cu pierderi de vieţi omeneşti. Iată care sunt acestea:
1. Depăşirile efectuate incorect
Deşi, la prima vedere, lucrurile par simple în cazul acestei manevre, depăşirea efectuată hazardat este una din cele mai frecvente cauze ale accidentelor. În perioada şcolii eram exasperaţi de întrebările referitoare la depăşire, deşi păreau cât se poate de simple, se pare că pentru unii răspunsurile au rămas doar în faza de teorie.
Aşadar, te asiguri temeinic, apreciezi distanţa, semnalizezi din timp, te încadrezi în stânga celui pe care urmează să îl depăşeşti, efectuezi depăţirea, apoi semnalizezi din nou şi te reîncadrezi pe sensul de mers.
Instructorul susţine că sunt mulţi şoferi care depăşesc în scurt se apropie foarte mult de maşina pe care urmează să o depăşească, şi bruschează volanul în timpul manevrelor. Acest tip de manevră este greşită.
2. Semnalizarea
”Semnalizarea se pune pentru a-i atenţiona pe ceilalţi şoferi că schimbi poziţia sau direcţia de mers. Mulţi nici acum nu ştiu diferenţa. A schimba poziţia înseamnă să mergi spre stânga sau spre dreapta şi de regulă o faci când părăseşti o bandă. A schimba direcţia înseamnă să mergi în stânga sau dreapta, pe un drum cu care te intersectezi. Atenţie când virezi stânga spre un garaj, o curte. Când semnalizezi, obligat trebuie să reduci viteza, lucrul ăsta făcându-se din timp dar cu tatonare pentru ca cel din spate să nu considere că tu intri în depăşire. şi să nu îţi intre careva în spate crezând că esti încă în viteză pentru o depăşire. Ca să nu se întâmple aşa, trebuie să tatonezi din timp, să reduci viteza uşor, apăsând frâna, lăsând-o, pentru ca cel din spate să îşi dea seama că reduci viteza pentru a schimba direcţia”, spune Nicolai Morteci citat de Adevărul.ro.
3. Trecerile de pietoni
În aceste zone există un risc crescut al producerii de accidente din cauza obturării vizibilităţii din cauza parcării maşinilor aproape de trecerea de pietoni. Recomandarea este ca viteza să fie redusă până la limita care îţi perimte efectuarea unei opriri bruşte în condiţii de siguranţă.
4. Staţiile de autobuz
Şi acestea sunt locuri în care au loc numeroase accidente, motivul fiind pietonii neatenţi. Riscul cel mai mare este ca pasagerii să apară brusc din faţa autobuzului, de aceea este bine ca în apropierea staţiilor să reducem viteza şi să fim vigilenţi.
5. Respectarea cu stricteţe a timpilor semaforului
”Când te apropii de intersecţie, ai obligaţia să conduci cu atenţie, reduci, opreşti. La semaforul temporizat, încetineşti apoi opreşti când vezi că mai ai două, trei secunde şi nu te duci să forţezi. Este posibil ca în ultimul moment să îţi frâneze şoferul din faţă. Dacă intersecţia este mare, te poate prinde culoarea roşie a semaforului. La giratoriu, e simplu. Te încadrezi din timp în funcţie de ieşirea din sens. Pentru prima ieşire este recomandat să intri pe banda unu, pentru celelalte, se execută schimbarea poziţiei de mers, respectând toate regulile acestei manevre, asigurare, semnalizare”, a declarat Nicolai Morteci pentru Adevărul.ro.
6. Conducerea pe timpul nopţii
Conducerea maşinii pe timpul nopţii este destul de solicitantă, ochii având nevoie timp pentru a se adapta la trecerile de la lumină şi întuneric. Ar trebui evitată expunerea la lumina directă provenită de la farurile maşinilor care circulă din direcţia opusă, şi folosirea fazei lungi doar când este cazul, pentru a-i proteja pe ceialalţi paricipanţi la trafic. De asemenea, vizibilitatea este scăzută pe timpul nopţii, de aceea ar trebui să se circule cu viteză redusă pe evitarea sitaţiilor care ar putea duce la accidente.