Semafoare pe verde şi roşu în funcţie de pietonii care trec strada. Şoferii nu vor mai sta atât de mult la stop
This browser does not support the video element.
Suntem victimele smartphone-urilor şi ale aplicaţiilor. Şi nu putem nega. Şi greu putem să facem ceva ca să ne dezobişnuim de prostul obicei de a sta cu capul în telefon atunci când mergem pe stradă sau când suntem la volan. Dacă în maşină eşti cât de cât protejat, mai ales în traficul din oraş unde mergi încet, pe stradă e altfel.
Pietonii care merg cu ochii în telefon sunt expuşi unui risc foarte mare de a trece pe roşu când sunt cu gândul în altă parte. Probabil că vi s-a întâmplat să vă treziţi claxonat în timpul traversării pentru că stăteaţi cu ochii în smartphone şi era roşu pentru pietoni. Acum, olandezii vor să rezolve asta. Nu prin amenzi, ci printr-un ajutor de la celebrul semafor.
Pentru că te uiţi în jos când stai cu ochii în telefon, semafoarele vor proiecta pe asfalt, pe direcţia noastră de privit, o dungă roşie sau verde, în concordanţă cu culoarea semaforului. S-au făcut deja teste şi pietonii obseră dunga, mai ales că atunci când se schimbă culoarea, clipeşte puternic.