Şeful RAR Sibiu şi alte câteva persoane au fost reţinute pentru că înmatriculau maşini cu probleme
Şeful Registrului Auto Român (RAR) Sibiu, alţi trei angajaţi ai RAR şi alte 7 persoane – au fost reţinute de procurori pentru că primeau mită la înmatricularea unor maşini second-hand cu probleme tehnice.
Surse judiciare au declarat că printre cei reţinuţi sunt şeful RAR Sibiu, Ioan Cătălin Otetea, un poliţist din Mureş şi un inginer RAR de la Vâlcea. Ei sunt acuzaţi că ar fi luat mită pentru înmatricularea maşinilor, având numeroşi complici care se ocupau de „racolarea” clienţilor.
În acest dosar, anchetatorii au făcut miercuri 47 de percheziţii în trei judeţe şi în Capitală, la sediul central al Registrului Auto Român (RAR).
Reprezentanţii RAR vizaţi de anchetă sunt suspectaţi că înmatriculau maşini cu probleme tehnice sau peste rând, iar banii daţi ca mită erau puşi în torpedoul maşinii şi în scrumieră, pentru a nu fi observaţi uşor.
Citeşte şi
Nokian a lansat în Austria noile anvelope SUV Powerproof şi SUV Wetproof
Primele imagini cu noua electrică Volkswagen ID.3 de la Frankfurt – FOTO