Prezentul spune că diesel-ul moare. Că mergem spre extincţia lui. Asta înseamnă ştergerea ca specie supravieţuitoare de combustibil şi pomenirea lui undeva în istorie. A fost cândva un combustibil pe care şoferii îl adorau pentru că motorul făcea ca un tractor, dar rămâneau cu mai mult carburant în rezervor. Nu sună rău, dar e mai poluant şi din acest motiv, cele mai mari puteri mondiale au început politicile antidiesel. Volkswagen e declanşatorul lor. Toată nebunia a început de la Dieselgate (30 mld. euro preţ) şi se va termina prin 2040, atunci când două mari puteri europene – Franţa şi Anglia – vor să nu mai vadă picior de diesel la ei în ţări. Iar în Germania este o propunere legislativă pentru a acorda dreptul fiecărui oraş de a hotărî interdicţia maşinilor diesel în traficul local. China şi Mexic au şi ele planuri de renunţare la diesel.
Porsche, parte a grupului Volkswagen, a spus că nu mai vinde Cayenne, Macan sau orice altceva diesel. Şi că poate la noul Cayenne o să mai vorbim de motorină. Toyota a dat-o şi ea ieri de gard cu diesel-ul şi a spus adio Europei cu aceste motoare. Sunt deja mulţi producători şi multe ţări care au ajuns să urască diesel-ul de parcă zici că nu l-au încurajat niciodată. Electricele nu reprezintă nici 1% din piaţa mondială de maşini, la fel nici hibridele. Un lucru e însă clar. A început să ne tragă curentul în sensul bun al expresiei.
Acum însă, Automotive News scrie o poveste care ne face să ne întrebăm dacă mai credem pe cineva şi care sunt dedesubturile acestor interdicţii. Sunt ele temporare? Cine-i va trage pe Macron sau pe Sadiq Khan (primarul Londrei) de mânceă în 2040 că nu şi-au respectat promisiunea de a fi interzis diesel-ul? Vor avea 80 de ani şi vor merge în baston. Şi ne întrebăm asta pentru că cel mai important om din industria de maşini, Matthias Mueller, CEO Volkswagen – lider mondial în vânzări -, spune acum că “motorina o să renască într-un viitor apropiat pentru că proprietarii de maşini diesel vor înţelege că e un concept confortabil cu totul. Odată ce oamenii vor înţelege că diesel-urile sunt prietenoase cu mediul, nu văd motive să nu le cumperi”. În completarea lui vine şi Herbert Diess, alt official important VW. El a spus că trebuie să aducă performanţele ecologice ale diesel-urilor la nivelul de admisie pentru că maşinile electrice nu satisfac plăcerile celor care vor să conducă maşinile, nu numai să se deplaseze cu ele.
Autor Alexandru Banu