Sef din Brigada Rutiera, vacanță ca șpagă pentru a închide un dosar penal
Un sef din Brigada Rutiera a fost pus sub control judiciar de DNA deoarece ar fi acceptat o vacanţă la un hotel de 4 stele în Poiana Braşov în schimbul intervenţiei pentru a fi închis un dosar penal deschis pe numele unei persoane fizice.
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie Braşov l-au plasat sub control judiciar pentru 60 de zile pe Valentin Vezeteu, şeful Serviciului Sistematizări din cadrul Poliţiei Capitalei – Brigada Rutieră pentru trafic de influenţă şi dare de mită. Aceeaşi măsură a fost luată şi faţă de o altă persoană, care nu deţine o funcţie publică, aceasta fiind cercetată pentru cumpărare de influenţă şi dare de mită.
În perioada aprilie – 18 octombrie 2019, Vezeteu, în calitate de şef al serviciului menţionat, la cererea celuilalt inculpat, cercetat într-un dosar penal infracţiuni de circulaţie, ar fi promis că îşi va folosi influenţa, pentru a-i determina pe colegii din cadrul Poliţiei Staţiunii Poiana Braşov propună o soluţie de clasare.
„Pentru “serviciile” sale, inculpatul Vezeteu Valentin ar fi acceptat de la celălalt inculpat un sejur în valoare de 1.100 lei la un hotel de patru stele situat în staţiunea Poiana Braşov. De menţionat este faptul că, în dosarul Poliţiei din Poiana Braşov, celălalt inculpat era cercetat pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere, în condiţiile în care, anterior, acestuia i-a fost suspendat dreptul de a conduce, ca urmare a săvârşirii unei infracţiuni de conducere sub influenţa alcoolului”, se arată într-un comunicat al DNA.
Pe 18 octombrie 2019, când celălalt inculpat era citat pentru a i se aduce la cunoştinţă calitatea de suspect, ofiţerul de poliţie Vezeteu Valentin s-ar fi deplasat la Poliţia Poiana Braşov unde ar fi discutat cu mai mulţi colegi, printre care şi cu cel care instrumenta dosarul penal, încercând să le impună clasarea, spun procurorii.