Sectorul din Bucureşti în care revin ”hingherii de maşini”. Cât costă recuperarea autoturismului

Autor: Mediafax 03 mai 2018 Știri auto
Sectorul din Bucureşti în care revin ”hingherii de maşini”. Cât costă recuperarea autoturismului

Primăria Sectorului 3 demarează de joi, 3 mai, procedura de ridicare a vehiculelor staţionate neregulamentar. Taxa de recuperare a unui autoturism poate depăşi 500 de lei.

„Potrivit procedurii, activităţile de ridicare, transport şi depozitare vor fi făcute doar de personalul cu atribuţii în efectuarea acestor operaţiuni din cadrul Serviciului Administrativ şi numai în baza dispoziţiei de ridicare întocmite de către poliţişti locali ai Sectorului 3 sau de către poliţişti rutieri ai Brigăzii Rutiere Bucureşti”, se arată într-un comunicat remis, miercuri, de primăria Sectorului 3.

Eliberarea vehiculelor/remorcilor/rulotelor ridicate de pe partea carosabilă se va face de către personalul cu atribuţii în desfăşurarea acestor operaţiuni din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie Locală.

„Personalul Serviciului Administrativ care efectuează operaţiunea de ridicare va fi însoţit obligatoriu pe toată perioada desfăşurării acesteia de agentul constatator din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie Locală sau al Brigăzii Rutiere Bucureşti, după caz. Dispoziţia de ridicare se încheie în trei exemplare, dintre care primul rămâne la agentul constatator, iar celelate două la personalul Serviciului Administrativ”, se mai arată în comunicatul primăriei Sectorului 3.


Urmărește Promotor.ro pe Google News



Visan Marian
Visan Marian
Începând cu anul 2015, Marian Vișan s-a implicat în domeniul auto, însă experiența sa în jurnalismul online începe din 2006, în timpul studiilor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. La vârsta de 18 ani a început să se familiarizeze cu mașinile odată cu obținerea permisului ... citește mai mult

Comentarii
Inchide