Second hand-urile rămân soluţia fanilor

Publicat: 02 02. 2018, 13:56

În numele tatălui Mitsubishi şi al fiului Lancer, s-a mai dus o stea. De un an îi aşteptăm înfricoşaţi trecerea dincolo. În istoria maşinilor care au uluit şi care au murit subit. De ce? Pentru că. Pentru că multe. Pentru că SUV-uri, pentru că economie, pentru că japonezi sau pentru că Renault-Nissan. Nu este asta variabila care a condus la dezintegrarea unui model. Nu asta ultima, Renault-Nissan. Renault-Nissan a intrat pe felie când Mitsubishi şi-a reorientat producţia. Când a spus adio berlinelor mai mari sau mai mici şi când a spus “vrem să facem numai SUV-uri că astea se vând acum”. Până în noiembrie, numai SUV-uri mici se vânduseră 1.13 milioane, nou-nouţe, într-o piaţă EU cu aproximativ 16 mil. maşini vândute anual. Ok, mai facem şi câte una mică, dar o vindem acolo unde avem cerere mare, în rest, lumea vrea 4×4 ca la teatru. Asta e decizia pe care a luat-o şi pe care o susţine Mitsubishi.

Iar Renault-Nissan, cu o divizie comercială specialistă pe maşini de familie şi prin tradiţie brand-uri pentru familie (cu tot cu Dacia), a vânat şi Mitsubishi. Acum sunt trei mari tehnologii înfrăţite, două japoneze şi una franţuzească, într-o alianţă care controlează 10 brand-uri (printre care şi Dacia). Şasiurile, cutiile şi motoarele or să circule ca nebunele de pe un brand pe altul, de la un model la altul. Producţia o să coste mai puţin, alianţa e deja No.1 în lume cu 10 milioane de maşini vândute, peste Volkswagen, Toyota şi GM, aşa că Lancer e o firimitură în acest context mai mult economic decât tradiţional. Mai zăreşti câte un Lancer nou prin ţările asiatice, poate unul-două şi pe la noi pe la dealeri, dar moartea lui se va întâmpla cu siguranţă anul acesta. Ultimele bucăţi construite sau stocuri tind spre 0 pe toate continentele.

Din ceea ce scrie Carbuzz.com, Australia şi America sunt cele mai bogate în Lancere noi, în rest se consumă din ceea ce mai e pe stoc. La unul dintre saloanele auto internaşionale de la sfârşitul lui 2017, Mitsubishi a prezebtat Evolution. Când am citit titlurile ştirilor, am scărit din scaune. Când am văzut ce un SUV hibrid sau electric, am închis laptop-urile. Şefii Mitsubishi din toate zările cred şi ei că strategia SUV-uistică pe care a adoptat-o Mitsubishi e cea corectă, aşa că Lancer nu mare are niciun aliat, Ralliart, Evo sau viitor. Rămâi cu bine, maşină extrordinară!  – sperăm că Subaru o mai ţine puţin cu STI-urile.

Autor Alexandru Banu