Seat Exeo primeşte un mic facelift la Frankfurt 2011
Aşa cum prima generaţie Skoda Octavia s-a vândut o perioadă ca Octavia Tour alături de a doua generaţie Octavia, la fel se întâmplă şi în cazul lui Audi A4 – atâta doar că „reciclarea” s-a aplicat cu ajutorul mărcii Seat, precedenta generaţie A4 devenind Seat Exeo.
Dacă actuala generaţie A4 va primi un facelift în genul celui de pe A5 la Frankfurt 2011, nu se putea ca pseudo-A4, adică Exeo, să rămână mai prejos, mai ales după 3 ani de carieră. Aşadar, iată care sunt modificările aduse berlinei spaniole de clasă medie cu ocazia salonului german.
Partea frontală devine mai elegantă, deşi formele generale nu se schimă: grila radiatorului are acum un aspect de fagure, mai sportiv, iar blocurile optice sunt garnisite opţional cu baghete cu LED, curbate precum la actualul A4 aşa încât Exeo arată acum mai sobru, având o imagine de marcă mai bine evidenţiată.
În rest, exteriorul rămâne la fel, Exeo având o siluetă suficient de reuşită din punct de vedere al combinaţiei sobrietate+sportivitate. Faceliftul mai aduce noi jante, iar în interior se oferă acum o varietate mai mare de materiale premium, precum şi o altă paletă coloristică.
Motorul 2.0 TDI a fost îmbunătăţit din punct de vedere al consumului şi noxelor, Exeo 2.0 TDI promiţând un consum mediu de numai 4,0 litri/100 km (cu 0,3 litri/100 km mai puţin), în timp ce emisiile CO2 se cifrează la 129 g/km. Versiunea ecologică ECOMOTIVE va beneficia în plus de sistemul Start/Stop, aşa încât emisiile CO2 vor coborî sub 120 g/km.
Seat Exeo facelift va beneficia opţional şi de o nouă cutie automată Multitronic, asociată motorului de 200 CP – în fapt, este vorba de o cutie cu variaţie continuă CVT, care oferă şi posibilitatea selectării secvenţiale a şase rapoarte prestabilite.
În rest, motorizările rămân aceleaşi ca şi până acum: patru pe benzină (1.8 TSI de 120 sau de 160 CP, 2.0 TFSI de 200 sau de 211 CP), respectiv trei diesel (2.0 TDI de 120, 143 sau 170 CP). Mai multe detalii despre preţuri şi dotări vom afla cu ocazia Salonului Auto Frankfurt 2011.