Ministrul Justiției a anunțat că a depus în Parlament un proiect care va schimba legea rutieră, iar șoferii care au consumat alcool sau droguri și s-au urcat la volan vor avea permisul de conducere suspendat 10 ani.
Robert Cazanciuc a anunțat, pe Facebook, depunerea în Senat a proiectului de lege care înăsprește pedepsele.
Pe lângă cei care fac trafic de droguri, sunt vizați și șoferii care conduc drogați sau băuți. Suspendarea permisului pentru aceștia nu va fi până la 10 ani.
„Dreptul de a mai conduce vehicule va fi interzis pe o perioadă de până la 10 ani în cazul depistării șoferilor sub influența drogurilor sau alcoolului. În plus, pedeapsa cu închisoarea nu va mai putea fi amânată”, a scris Robert Cazanciuc pe pagina sa de Facebook.
Ministrul Justiției a anunțat, de asemenea, alte patru măsuri:
Proiectul de modificare a legii va fi dezbătut de Senat, iar decizia finală va fi luată de Camera Deputaților.
Dacă se stabilește că ai o concentrație de maximum 0.39 mg/l alcool în aerul pur expirat, atunci scapi doar cu amendă contravențională. Dar permisul va fi suspendat pentru o perioadă de până la 180 de zile.
Sancțiunile pentru conducere sub influența alcoolului sunt cuprinse între 21 și 50 de puncte de amendă. Ceea ce înseamnă între 3.045 lei și 7.250 lei.
Dar, dacă această concentrație de alcool depășește 0.40 mg/l în aerul pur expirat (0.80 g./l în sânge), fapta devine infracțiune. Ceea ce înseamnă că șoferul riscă să facă până la 5 ani de închisoare.