Se modifică tariful rovinietei. Cât vom scoate din buzunar pentru rovinieta valabilă o zi

Publicat: 04 07. 2017, 15:49

Începând de azi intră în vigoare prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale şi autostrăzi din România. 

Prin Ordonanţa menţionată a fost modificat nivelul tarifului rovinietei cu valabilitate de 1 zi aferent categoriei G – vehicule de transport persoane cu mai mult de 9 locuri pe scaune (inclusiv conducătorul auto) şi maximum 23 locuri pe scaune (inclusiv conducătorul auto), din 2 Euro, inclusiv TVA, în 4 Euro, inclusiv TVA.

Urmare celor precizate anterior, CNAIR SA aduce la cunoştinţă utilizatorilor retelei de drumuri nationale şi autostrăzi din România următoarele aspecte:

– în situaţia în care utilizatorii reţelei rutiere din România nu vor avea posibilitatea achitării rovinietei în intervalul orar menţionat anterior, au posibilitatea de a achita tariful corespunzător până la sfârşitului zilei de 04.07.2017, pentru a evita aplicarea sancţiunii contraventionale;

– până la stabilirea modalităţii tehnice de interconectare şi a condiţiilor financiare, împreuna cu operatorii de telefonie mobilă din România, emiterea rovinietelor categoria G prin intermediul serviciului de mesagerie scurtă (SMS) nu va fi posibilă. La momentul la care vor fi definitivate condiţiile tehnico-economice pentru implementarea serviciului de emtiere roviniete prin SMS pentru categoria G, CNAIR va informa utilizatorii retelei de aceast aspect