Se întâmplă la Volvo. Toate modelele vor primi acest sistem
Volvo a dezvoltat un sistem pe care îl vor primi toate modelele cu motoare pe combustie la nivel global. Tehnologia se regăsește deja în unele game de modele.
Sistemul mild-hybrid la 48 V apare deja în gamele XC60 și XC90 de la Volvo la nivel global. Europenii sunt mai norocoși. Pot comanda deja orice model în versiune mild-hybrid și aproape toată gama este disponibilă, pe “Bătrânul continent”, și în versiune plug-in hybrid.
Americanii și australienii, în schimb, încă așteaptă tehnologia și la modelele S60, S90 și V90 Cross Country, începând cu anul viitor.
Astfel, motorizări precum T5 și T6 vor fi înlocuite de B5 și B6. Acestea vor include motorul de 2.0 litri cu patru cilindri. Grație suportului electric primit de la sistemul de 48 V, se vor reduce consumul de carburant, dar și emisiile de dioxid de carbon la rularea în mediul urban.
XC40 are deja o versiune electrică, Recharge. Iar XC90 va deveni model cu emisii zero odată cu apariția următoarei generații. Tot atunci, potrivit șefilor companiei, modelul va primi și o nouă denumire, una mai emoțională. Volvo va renunța la denumirile alfanumerice ale modelelor.
La Volvo, XC era combinația de litere rezervată SUV-urilor, C-ul era destinat coupe-urilr, S-ul era pentru sedanuri, iar V-ul le era dedicat modelelor break.
Suedezii își vor electrifica întreaga gamă în următorul deceniu, la nivel global. Începând cu 2035, vor fi nevoiți să elimine motoarele pe combustie, potrivit strategiei “Fit for 55”, prezentate de Comisia Europeană.
Nordicii au mai operat o modificare radicală. Toate modelele Volvo sunt vizate
Nordicii au mai operat o modificare radicală în gamă, menită să reducă noxele și consumul, dar și să sporească siguranța la bordul modelelor sale.
Astfel, niciun Volvo nu va mai putea depăși viteza de 180 km/h.