Craiovenii se pot plimba, de joi, timp de o săptămână, gratuit, cu un autobuz sută la sută electric, acesta fiind lăsat pentru a fi folosit de Regia de Transport din oraş, pentru promovare, de către compania care l-a produs, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Autobuzul Solaris, sută la sută electric, prezent la Craiova, a fost desemnat, anul trecut, „autobuzul electric al anului 2017″.
„Acesta este autobuzul electric al anului 2017, respectiv modelul Solaris Urbino 12. Această distincţie a fost acordată la Bruxelles anul trecut, în martie, formată dintr-un juriu de 29 de ziarişti de specialitate din 29 de ţări, iar distincţia a fost acordată cu prilejul Târgului Internaţional de la Hanovra de anul trecut”, a explicat Florin Chivu, reprezentant al companiei Solaris.
Autovehiculul a fost încărcat în noaptea de miercuri spre joi, timp de şase ore, iar joi după-amiază a pornit pe cele mai importante trasee din oraş din Craiova.
„Autobuzul o să fie în exploatarea societăţii de transport timp de o săptămână, şapte zile, şi am ales traseele care acoperă o zonă foarte mare din municipiul Craiova, pentru ca cetăţenii să beneficieze de experienţa unui transport cu autobuzul electric. Am ales traseele cele mai lungi, cele două trasee expres ale municipiului Craiova, 25, 24, 3, 1, dar şi 9, pe perioada celor şapte zile cât îl vom avea în exploatare aici. Transportul va fi gratuit şi va fi, practic, un plus la autobuzele pe care le avem noi alocate pe fiecare traseu. El va porni pe străzi începând din această după-amiază (joi – n.r)”, a declarat directorul SC RAT SRL, Marcel Tănăsescu.
Preţul unui astfel de autovehicul este de 450.000 euro. Autobuzul nu produce şocuri sau vibraţii în timpul mersului, iar cu bateria actuală poate parcurge circa 200 de kilometri, cu o viteză maximă de 80 kilometri pe oră.
Autovehicul are 30 de locuri pe scaun şi 40 în picioare şi se poate regăsi în parcurile auto ale opt ţări din Europa.
Autorităţile locale se gândesc să acceseze fonduri europene pentru a cumpăra astfel de autobuze.
„Bineînţeles că municipalitatea îşi doreşte astfel de autobuze. După cum bine ştiţi, sunt printre puţinele tipuri de autobuze care pot fi finanţate prin fonduri europene, fie că vorbim despre cele electrice, cum este acesta, fie că vorbim despre cele pe bază de hidrogen sau pe alţi combustibili netradiţionali. Primăria lucrează acum la depunerea proiectelor pe fonduri europene, vorbim de un număr de 30 de autobuze cu combustibil netradiţional. Încă nu am ales formula pe care să mergem”, a afirmat administratorul public al municipiului Craiova, Sorin Manda.
Acesta a mai precizat că achiziţia de autobuze electrice este prevăzută în strategia de dezvoltare a Primăriei Craiova.