Apele Române avertizează că accesul, circulația sau staționarea vehiculelor pe plajele Mării Negre pot fi amendate cu o sumă ce poate ajunge până la 20.000 lei.
În contextul în care mulți români plănuiesc să meargă la mare în această vară, inspectorii Sistemului de Gospodărire a Apelor Constanța trag un semnal de alarmă turiștilor care se vor bucura de litoralul românesc și le reamintește că este interzis accesul, circulația sau staționarea vehiculelor pe plajele Mării Negre.
Potrivit legii, pe plajele litoralului românesc, utilizate în scop turistic, se interzice accesul, circulația sau staționarea vehiculelor, cu excepția celor care asigură intervenții operative din cadrul Ministerului Administrației și Internelor, precum și a utilajelor de întreținere a plajelor care aparțin Administrației Bazinale de Apă Dobrogea-Litoral.
Aceste fapte, comise de persoane fizice sau juridice, constituie contravenție și se sancționează cu amendă cuprinsă între 10.000 de lei și 20.000 de lei.
A devenit un obicei care se repetă în fiecare an ca șoferii să rămână blocați cu mașina în nisipul de la malul mării.
Fie că sunt turiști sau localnici din Constanța, an de an avem exemple cu șoferi care vor să aplice principiul botezului pe plajă… botezul mașinii! În timpul „procesiunii”, de cele mai multe ori, mașinile rămân blocate în nisip.
La sfârșitul lunii mai s-a întâmplat din nou. Un Audi a rămas blocat pe o plajă din Olimp, în zona complexului de hoteluri Crișana, Banat și Maramureș. Pozele cu isprava șoferului au apărut pe un grup de Facebook (Parchez ca un bou Constanța).