Școala de șoferi, de vină pentru numărul mare de accidente? Titi Aur: Tinerii vor carnet, nu să conducă
Multiplul campion de raliuri și expert în conducere defensivă, Titi Aur, spune că foarte mulți vor doar să obțină carnetul auto, nu să învețe să conducă. De asta, școala de șoferi poartă o vină importantă pentru numărul mare de accidente.
Expert în conducere defensivă, Titi Aur consideră că școala de șoferi e de vină pentru numărul mare de accidente.
Nu pentru că le-ar produce, ci pentru că instructorii auto nu îi mai pregătesc pe cursanți la fel de temeinic ca în urmă cu 35 de ani.
Școala de șoferi, de vină pentru accidentele din România?
Titi Aur spune că numărul mare al accidentelor rutiere grave din România este o urmare directă a modului în care sunt pregătiți viitorii șoferi.
Acesta susține că programele școlilor de șoferi sunt total depășite, iar testele la care sunt supuși viitorii conducători auto nu sunt conform realităților din trafic.
„Cei care se înscriu astăzi la școala de șoferi nu vor să învețe să conducă. Ei vor să obțină permisul, acesta este scopul lor. E de datoria instructorilor să îi învețe, dar mulți preferă să îi ajute, exact cum zic cursanții, să ia permisul și atât. Apoi, e treaba lor ce fac. Iar așa, nepregătiți, ies pe stradă și nu au habar ce putere are mașina, cum se comportă la viteză, cât de repede frânează”, a explicat Titi Aur, pentru ProMotor.
Multiplul campion de raliul a adresat Guvernului și o scrisoare deschisă. Titi Aur avertizează cu privire la consecințele pe care le are slaba pregătire a șoferilor.
Titi Aur: Pregătirea șoferilor este mult mai slabă
Expertul în conducere defensivă atrage atenția că șoferii sunt mai slab pregătiți acum, decât în urmă cu 40 de ani.
„Pregătirea participantului la trafic: pieton, biciclist, trotinetist, motociclist, conducător auto amator sau profesionist, pasager este mai slabă decât în anii ‘80”, scrie Titi Aur.
Acesta explică și care sunt principalele probleme:
- în școala generală, nu se mai face pregătirea copiilor pentru a se deplasa în siguranță pe stradă
- școala de șoferi a scăzut calitatea pregătirii
- evoluția tehnică și socială ar trebui să oblige la introducerea a cel puțin două capitole noi la școala de șoferi:
- Sistemele tehnice ale automobilului: sisteme active, pasive și alte evoluții, etc.;
- Reguli primare/minimale de conducere defensivă: cercul de siguranță, regula fermoarului, regula celor două secunde, etc.
Cum se obținea un permis de conducere înainte de 1989
„Înainte de ’90, pentru obtinerea unui permis de conducător auto se făceau examen psihologic cu testarea reflexelor și abilităților cu strungulețul, simulatorul de testare coordonare mâini/picioare, etc. Acum nu se mai face! Poligon și examen în poligon nu se mai fac. Conducere și examen pe timp de noapte nu se mai fac. Prezența la orele de teorie la școlile de șoferi, este în medie cu 50% mai mică, comparativ cu cea din anii ’80”, atrage atenția Titi Aur.
Titi Aur e de părere că pe șoselele din România se desfășoară în fiecare zi un război permanent. Și zilnic mor 4-5 oameni, în medie, în accidente rutiere.
Multiplul campion de raliuri spune că există soluții, doar că autoritățile sunt inexistente din acest punct de vedere.
Iar pentru a reduce numărul accidentelor rutiere, în primul rând trebuie investit în educație. Atât la nivelul elevilor din generală, gimnaziu și liceu, cât și al cursanților de la școala de șoferi.