Schimbare neaşteptată la Volkswagen

Autor: Visan Marian 11 apr. 2018 Știri auto
Schimbare neaşteptată la Volkswagen

Volkswagen îl va înlocui pe Matthias Mueller din poziţia de CEO al companiei, cu directorul de brand al companiei, Herbert Diess, într-o mutare surpriză care zguduie managementul companiei, scrie Ziarul Financiar.

Board-ul companiei va vota schimbarea la sfârşitul săptămânii, potrivit surselor citate de publicaţia americană. Mueller, 64 ani, mai are doi ani de contract, el fiind directorul care a scos producătorul auto din criza generată de scandalul Dieselgate.

Marţi, la ora 18, acţiunile companiei erau în creştere cu 4,4% în urma anunţului.

Diess ocupă poziţia de director de brand de la mijlocul anului 2015, când a venit spre companie de la competitorul BMW, înainte ca scandalul Dieselgate să devină public.

„Potenţiala schimbare a CEO-ului vine ca o surpriză”, a transmis Christian Ludwig, analist în cadrul Bankhays Lampe. „Nu văd un motiv evident care să fi declanşat această schimbare”.

Mueller a avut de-a face cu una dintre cele mai tulburate perioade ale companiei. Acesta a preluat conducerea exact după ce a erupt scandalul emisiilor şi a trebuit să menţină echilibrul şi în acelaşi timp să ia cu asalt industria maşinilor electrice.

Marja de profit a companiei a crescut la 7,4% din vânzări anul trecut, în comparaţie cu 6% în 2015, când a fost lovită de criză. De asemenea, compania a reuşit să rămână cel mai mare producător de maşini.


Urmărește Promotor.ro pe Google News



Visan Marian
Visan Marian
Începând cu anul 2015, Marian Vișan s-a implicat în domeniul auto, însă experiența sa în jurnalismul online începe din 2006, în timpul studiilor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. La vârsta de 18 ani a început să se familiarizeze cu mașinile odată cu obținerea permisului ... citește mai mult
Ziarul Financiar
Ziarul Financiar

Comentarii
Inchide