În urmă cu 10 ani, Elon Musk a apărut într-o scenă de film pe care nimeni nu o mai ține minte astăzi. CEO-ul de la Tesla a avut o apariție de doar câteva secunde în Iron Man 2.
Scena are loc la Marele Premiu al statului Monaco, iar Tony Stark și iubita sa, Virginia “Pepper” Pots se află într-un restaurant. La un moment dat, aceasta se apropie de Elon Musk, care stă singur la masă, pentru a-l saluta.
– Domnule Musk, ce mai faceți?
– Felicitări pentru promovare!
– Mulțumesc!
Tony Stark se apropie, iar Elon Musk îi face o propunere cu privire la un dezvoltarea unui avion electric. Regizorul primelor două producții din seria Iron Man, Jon Favreau, susține că implicarea lui Elon Musk în film este mult mai semnificativă decât ceea ce se vede în cele câteva secunde în care a apărut pe marile ecrane.
“Atunci când pregăteam filmul, Robert Downey jr. a spus că este cineva cu care ar trebui să vorbim. Este un tip care ne-ar putea lămuri cum e să fie Tony Stark”, povestește Favreau. De la acea discuție până la apariția CEO-ului Tesla în film a fost doar un pas.
Mai mult, numeroase scene din Iron Man 2 au fost filmate la sediul SpaceX, compania deținută de Musk.
La finalul filmului, numele lui Musk apare pe lista persoanelor cărora echipa de producție le mulțumește în mod special.
Mai mult, în Iron Man I, apare o Tesla Roadster, împrumutată de la Elon Musk. Mașina nici nu fusese prezentată oficial.
VIDEO:
Elon Musk a devenit recent cel mai bogat om din lume. Săptămâna trecută, o filmare veche de două decenii a devenit virală. În documentarul difuzat de CNN, tânărul Elon, care avea pe atunci doar 28 de ani, vorbește despre primul său supercar: un McLaren F1, cotat, la acea vreme, la aproape un milion de euro. Era atunci cea mai scumpă și cea mai rapidă mașină din lume.