Scade valabilitatea permisului auto? Guvernul a dat aviz pozitiv acestei legi

Autor: Radu Țuțulan 16 aug. 2024 Știri auto
Scade valabilitatea permisului auto? Guvernul a dat aviz pozitiv acestei legi

Guvernul României a dat aviz pozitiv legii care prevede că valabilitatea permisului auto va fi scăzută pentru anumite categorii de șoferi. În același timp, pentru alți conducători auto va fi mărită perioada de valabilitate a carnetului.

Noua lege care modifică perioada de valabilitate a permisului auto, adoptată la începutul anului de Senat, a primit aviz favorabil din partea Guvernului.

Această inițiativă legislativă de modificare a legii circulației mărește valabilitatea permisului de conducere pentru unele categorii. Dar, alți șoferi vor constata că valabilitatea carnetului auto a fost redusă.

Scade valabilitatea permisului auto?

În prezent, valabilitatea permisului auto este de 10 ani, în România, pentru toți șoferii.

Dar, un proiect de lege adoptat la începutul anului de Senat, scade valabilitatea permisului auto pentru anumite categorii de șoferi.

Valabilitatea administrativă a permiselor de conducere de toate categoriile deținute de persoane cu vârsta de 80 de ani şi peste această vârstă este de 2 ani”, se precizează în legea adoptată de Senat.

De asemenea, va fi redusă valabilitatea permiselor și pentru cei trecuți de 70 de ani.

Valabilitatea administrativă a permiselor de conducere eliberate pentru vehiculele din categoriile AM, Al, A2, A, B, Bl şi BE, deţinute de persoane cu vârsta de 70 de ani şi peste această vârstă este de 5 ani”, se stabilește prin noua lege.

După ce a fost adoptată de Senat, legea a ajuns în dezbaterea Camerei Deputaților, care e for decizional.

Și, până când nu va fi adoptată de deputați, promulgată de Președintele României și publicată în Monitorul Oficial, nu va produce efecte.

Astfel, valabilitatea tuturor permiselor de conducere rămâne 10 ani, deocamdată.

Valabilitatea permisului auto, majorată la 15 ani pentru anumiți șoferi

Aceeași inițiativă legislativă propune ca, pentru anumiți șoferi, permisul auto să aibă o valabilitate mai mare decât în prezent.

Astfel, odată obținut, dreptul de a conduce va fi valabil „15 ani pentru permisele de conducere eliberate pentru vehiculele din categoriile AM, A1, A2, A, B, B1 şi BE”.

Însă, aceste modificări nu se aplică pentru cei care dețin deja un carnet de conducere. Astfel, permisele auto eliberate înaintea publicării noii legi în Monitorul îşi păstrează valabilitatea înscrisă pe acestea.

Guvernul a dat aviz pozitiv acestei legi

Camera Deputaților a solicitat un punct de vedere Executivului referitor la modificările propuse prin noua lege.

După ce a analizat propunerile, Guvernul a decis să dea aviz favorabil acestei legi. Dar a solicitat o serie de clarificări, în special privind alinierea cu normele Uniunii Europene.

Iar în urma unei evaluări primare, s-a stabilit că noua lege se aliniază inclusiv la noile reguli propuse de UE.

UE propune ca valabilitatea permisului auto să fie modificată

La nivelul UE se discută o serie de schimbări în domeniul legislației rutiere. De exemplu, una dintre propunerile Comisiei Europene este ca valabilitatea permisului auto să fie de 15 ani, la fel ca în cazul propunerii adoptate de Senatul României.

O altă modificare este vârsta până la care un șofer primește valabilitate deplină a permisului de conducere.

Comisia a propus ca testele de stabilire a aptitudinii de a conduce să fie introduse cu o frecvență, după vârsta de 70 de ani. De exemplu, dacă se poate impune un control medical sau un chestionar de autoevaluare. Scopul este de a reduce numărul de șoferi care nu sunt apți să conducă și de creștere a siguranței rutiere”, se arată în propunerea Comisiei Europene de modificare a legislației rutiere.

Practic, după vârsta de 70 de ani, valabilitatea permisului va fie de doar 1 an, conform proiectului. Apoi, pentru a-l reînnoi, posesorul va trebui să efectueze o serie de controale medicale.

Dacă propunerea Comisiei Europene va fi adoptată, atunci România va avea 4 ani la dispoziție să implementeze noile reguli. Iar din acel moment, după vârsta de 70 de ani, șoferii vor fi nevoiți să facă anual aceste testări medicale.

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: ProMotor


Radu Țuțulan
Radu Țuțulan
Radu Țuțulan este licențiat în Științe Politice, fiind absolvent al Școlii Naționale de Științe Politice și Administrative (SNSPA). Primii pași în jurnalism i-a făcut în 2005, când încă nu terminase liceul. S-a angajat întâi la o micuță redacție de știri tv din București, au ... citește mai mult

Comentarii
Inchide