Samsar obligat să dea banii înapoi după ce a vândut o mașină cu kilometrajul falsificat
Un samsar a fost obligat să dea înapoi banii după ce a vândut o mașină care avea kilometrajul falsificat. Bărbatul primise 4.300 de euro pe autoturismul care prezenta și defecte majore.
Bărbatul din Craiova, Cristian V., publicase anunțul pe olx. Vindea un Citroen C3 adus din Italia și încă neînmatriculat în România. A fost contactat de Marius O. din București. Acesta i-a spus că este interesat să cumpere autoturismul “dacă este la fel ca în imaginile prezentate și nu are alte probleme”.
Între timp, vânzătorul a obținut numere roșii. Cumpărătorul urma să ajungă cu trenul la Craiova și să plece înapoi în București cu mașina. Cei doi au mers împreună la un service auto pentru a verifica mașina. Mecanicii au observat că aceasta are nevoie de mici reparații, dar vehiculul nu a fost verificat cu un aparat de diagnoză. Așa că, în urma negocierilor, cei doi s-au înțeles pentru 4.300 de euro.
Pe drumul spre casă, Marius O. a constatat că Citroen-ul pe are tocmai îl cumpărase are probleme cu ambreiajul. Mai mult, senzorul care determină nivelul de carburant în rezervor nu funcționa corespunzător. Lipseau parasolarele, iar sistemul de spălare a parbrizului și lunetei nu reacționa la apăsarea manetei corespunzătoare. În plus, maneta de Cruise Control era ruptă și lipită. L-a contactat de două ori pe vânzător, iar acesta i-a recomandat, de fiecare dată, să apeleze la piese din dezmembrări auto și i-a reproșat că dă atenție unor detalii neimportante.
Supărat pe samsar, cumpărătorul a verificat mașina într-o reprezentanță
Cumpărătorul a mers, în cele din urmă, într-o reprezentanță Citroen din Capitală. A aflat acolo că mașina avea kilometrajul falsificat. La un moment dat, de la 224.481 kilometri, aceasta a ajuns la zero! În realitate, vehiculul nu avea 162.000 de kilometri, așa cum apărea în bord, ci peste 386.000 de kilometri.
Marius a încercat să rezolve problema amiabil și a cerut restituirea banilor. Vânzătorul a respins propunerea. Bucureșteanul a plecat către Craiova pentru a depune o plângere penală la tribunalul de acolo. Dar pe drum, motorul mașinii sale s-a oprit.
Vânzătorul a susținut în instanță că nu știa istoricul mașinii și că habar nu avea că are kilometrajul dat înapoi.
Judecătorul a decis anularea contractului de vânzare-cumpărare și restituirea banilor, plus 3.000 de lei cheltuieli efectuate de comparator. Samsarul va primi mașina înapoi după achitarea sumelor. “Potrivit articolului 1708 alineatul 1 din Codul civil, vânzătorul este obligat să garanteze contra viciilor ascunse, chiar și atunci când nu le-a cunoscut. Prin urmare, nu are relevanță dacă intervenția asupra kilometrajului a fost efectuată de către vânzătorul V.C. sau nu.”
Sentința nu este definitivă, iar vânzătorul a făcut apel.
Citește și: