În cadrul deschiderii oficiale de joi, inaugurarea Salonului Auto Bucureşti & Accesorii 2013 se va face în prezenţa domnului Radu Stroe – Ministrul Afacerilor Interne, domnului Sorin Oprescu – Primar General al Primăriei Municipiului Bucureşti, domnului Marcel Nicolaescu – Viceprimar General al Primăriei Municipiului Bucureşti, domnului Cristian Popescu ”Piedone” – Primar General al Primăriei Sectorului 4, domnului Constantin Cătălin Chiper – Secretar de Stat în Ministerul Afacerilor Interne, domnului Adrian Gearap, preşedintele Administraţiei Naţionale a Fondului de Mediu, precum şi a altor reprezentanţi ai Ministerelor şi Instituţiilor Partenere.
În cadrul acestei ediţii 2013 a SAB & Accesorii vor expune 19 mărci, unele dintre modele fiind premiere naţionale inaugurate nu cu mult timp în urmă la Salonul Auto Frankfurt 2013. În pavilionul destinat pieselor, accesoriilor, echipamentelor auto şi societăţilor de leasing şi asigurări puteţi descoperi cele mai avantajoase oferte speciale destinate acestor segmente.
Vizitatorii SAB & Accesorii 2013 pot câştiga numeroase premii, dintre care menţionăm o excursie în staţiunea Borovets sau Pamporovo, 5 cursuri de conducere defensivă, un sistem complet de polishare estimat la 800 de euro sau 10 acumulatori pentru scuter, ATV sau motocicletă. Acestea sunt doar câteva din zecile de premii pe care vizitatorii le pot câştiga la tombola SAB din acest an.
Deoarece anul acesta se împlinesc 20 de ani de la prima ediţie a SAB & Accesorii, în cadrul acestei ediţii vor avea loc o serie de evenimente conexe care vor adăuga un plus de valoare evenimentului: o expoziţie inedită de maşini clasice, în cadrul căreia vor fi expuse unicate estimate şi la peste 100.000 de euro, show-uri aviatice şi de paraşutism, show-uri de drift şi offroad sau curse avion-auto-moto.
Programul Salonului Auto Bucureşti & Accesorii 2013 este între orele 10:00 şi 20:00 în fiecare zi, în perioada 10 octombrie – 20 octombrie, iar preţul unui bilet este de 20 de lei, la care se mai adaugă 10 lei pentru parcare.