Saab va reîncepe producţia de maşini până la sfârşitul acestui an, potrivit unui articol publicat de Automotive News Europe, care îl citează pe Mikael Oestlund, purtător de cuvânt pentru compania National Electric Vehicle Sweden (NEVS), care a cumpărat producătorul auto suedez în vara lui 2012 şi l-a scos din faliment.
Oestlund a spus că fabrica Saab din Trollhättan, Suedia, este „practic pregătită” pentru a reîncepe producţia la modelul 9-3, care s-a construit până în 2011, când Saab era deja în faliment. În acest sens, compania a recrutat aproximativ 300 de oameni, inclusiv lideri de echipă, pentru a controla procesul de asamblare.
Purtătorul de cuvânt al companiei care deţine Saab a mai spus că modelul 9-3 care va intra în producţie va fi foarte similar cu cel care a fost produs până în 2011 şi că versiunea cu motor pe benzină va avea turbocompresor. Dar cei de la NEVS plănuiesc să construiască maşini electrice în Trollhättan, astfel că în 2014 va apărea şi o versiune electrică a „noului” Saab 9-3, care va primi şi un facelift ceva mai consistent.
Deocamdată nu există nici o informaţie sau imagine oficială cu privire la cum va arăta Saab 9-3 produs sub patronatul NEVS, însă o imagine publicată pe site-ul biroului de design Yovinn şi preluată de site-ul saabsunited.com ne poate da câteva indicii. Yovinn este un birou de design din Göteborg, Suedia, în cadrul căruia lucrează, printre alţii, fostul designer-şef al Saab.
Aşa ar putea arăta Saab 9-3 restilizat pentru 2014. Nu e rău deloc.
De asemenea, o serie de articole publicate în presa suedeză indică faptul că NEVS, proprietarul Saab, a semnat un contract cu un furnizor local de piese, în efortul său de a renunţa complet la piesele de origine General Motors (GM), compania care a deţinut Saab până la începutul lui 2010 şi care a creat, practic, ultima generaţie a modelului 9-3.
Mikael Oestlund a mai spus pentru Automotive News Europe că NEVS plănuieşte să construiască modele noi pe platforma Phoenix, dezvoltată de Saab înainte de falimentul din 2010, dar că noul proprietar va trebui să o modifice astfel încât să dispară componentele furnizate de GM.
Din cauza condiţiilor financiare nefavorabile, la sfârşitul anului 2008, General Motors a anunţat că Saab ar putea fi vândut sau eliminat complet. O serie de posibili cumpărători s-au arătat interesaţi de compania suedeză, dar până la sfârşitul lui 2009 Saab nu a reuşit să îşi găsească un nou proprietar. Astfel, GM a anunţat că dacă nu va găsi un cumpărător până în 31 decembrie 2009, Saab va fi închis definitiv în 2010.
În 26 ianuarie 2010, însă, General Motors a confirmat că a ajuns la o înţelegere cu producătorul olandez de supermaşini Spyker pentru vânzarea Saab. Dar Spyker e un producător auto foarte mic, iar găsirea de fonduri pentru a finanţa compania Saab s-a dovedit mult prea grea, astfel că Saab a intrat în faliment în decembrie 2010.
La jumătatea lui 2012, National Electric Vehicle Sweden (NEVS) a anunţat că a cumpărat activele companiei Saab Automobile AB şi subsidiarele sale Saab Automobile Powertrain AB (producătorul de sisteme de propulsie şi trenuri de rulare) şi Saab Automobile Tools AB (producătorul de unelte pentru producţie). Saab Automobile Parts AB (producătorul de piese de schimb) nu a fost inclus în tranzacţie şi a rămas în proprietatea statului suedez.
La momentul anunţului tranzacţiei, NEVS era deţinut în proporţie de 51% de către compania chineză National Modern Energy Holdings (NME Holdings Ltd.), în vreme ce restul de 49% era deţinut de compania japoneză de investiţii Sun Investment.
În prezent, potrivit site-ului oficial saabcars.com, NEVS este deţinut în proporţie de 78% de către NME Holdings, iar restul de 22% este deţinut de oraşul chinez Qingdao, prin intermediul companiei Qingdao Qingbo Investment Co Ltd.
National Modern Energy Holdings deţine şi Beijing National Battery Technology – compania care va construi bateriile ce vor fi folosite în maşinile electrice produse în Trollhättan, Suedia.