Saab – Planuri de viitor
Steve Shannon, general manager Saab a fost de acord să dezvăluie o parte din planurile de viitor celor de la Inside Line. Potrivit acestora, Saab va introduce în perioada 2009-2012 noua generaţie 9-5, dezvoltată pe baza platformei Epsilon alungite, urmând a fi dotat cu trasmisie integrală şi o gamă completă de motoare turbo. În aceeaşi perioadă îşi va face debutul şi noul SUV 9-4X, ce se va încadra ca dimensiuni între X3 şi X5 şi va înlocui actualul 9-7X, a cărui producţie va fi sistată.
Saab va lansa şi o compactă premium, numită 9-1, care va concura direct cu Volvo C30. Steve Shannon a declarat ca încă nu s-a hotărât configuraţia finală, dacă noul model va fi un hatchback cu 3 sau 5 uşi, dar în mod cert modelul de inspiraţie pentru design va fi conceptul Aero X.