Saab 9-3 facelift – camuflat
După berlina de clasă mare 9-5, a venit rândul lui 9-3 să beneficieze de un facelift, pozele spion surprinse de userii forumului saabturboclub.com fiind destul de elocvente. Grila mai impunătoare se inspiră din aspectul conceptului Aero-X, prezentat anul trecut la Salonul Auto de la Geneva, iar capota are un alt design decât până acum. Noul model va avea premiera la Salonul de la Frankfurt, criticii fiind curioşi dacă Saab va mai recurge la ideea controversată a elementelor cromate din jurul farurilor şi de pe grila centrală.